Şapte societăţi comerciale româneşti din domeniul designului vestimentar, la Kazakhstan Fashion Week
Şapte societăţi comerciale româneşti din domeniul designului vestimentar au participat, în perioada 13 – 18 aprilie 2013, la Kazakhstan Fashion Week, în cadrul unei misiuni economice la Alma Ata, Kazahstan, informează Ministerul Economiei.
Reprezentanţii Ligia’s Accessories, Hilux Fashion, Artfood Management, Vipmodels & Events Srl, CB Fashion Stil, LouLou Boutique şi Different Artist au participat la prezentările de modă care au avut loc în cadrul evenimentului şi au purtat discuţii cu reprezentanţi ai unor firme şi asociaţii de profil, distribuitori, autorităţi locale şi organizaţii guvernamentale, în vederea promovării fashion-ului românesc şi identificării de noi oportunităţi de afaceri.
Potrivit sursei citate, în cele trei zile ale evenimentului, designerii români şi-au prezentat colecţiile vestimentare în cadrul paradelor demonstrative, în paralel cu expunerea, în salonul de prezentare, a produselor de fashion românesc: rochii preţ-a-porter, rochii de seară, genţi, bijuterii şi alte accesorii.
Prezenţa românească s-a bucurat de aprecierea specialiştilor prezenţi la eveniment, precum şi a designerilor din alte ţări, discuţiile purtate cu aceştia deschizând perspective de extindere a industriei româneşti de fashion pe alte pieţe. Misiunea economică românească în Kazahstan a fost organizată de Ministerul Economiei şi asociaţia patronală Bucharest Fashion District (BFD).