Şapte femei îl acuză pe Ovidiu Dragoş Argeşanu, aşa-zis "îndrumător spiritual", că le-a agresat sexual în timpul unor "terapii"

Dragoş Ovidiu Argeşanu
Redacţia
11.05.2026
Dragoş Ovidiu Argeşanu
Redacţia
11.05.2026

Şapte femei îl acuză pe Ovidiu Dragoş Argeşanu, "îndrumător spiritual" cu zeci de mii de adepţi, că le-a agresat sexual în timpul unor şedinţe individuale prezentate drept „terapii”, scrie SNOOP. Potrivit publicaţiei citate, numărul clientelor care reclamă astfel de agresiuni ar fi de ordinul zecilor. Nu toate au dorit să-şi expună povestea, de teamă că Argeşanu le va "ataca energetic".

Timp de peste şase luni, Snoop a contactat aproape 50 de cliente şi martori, direct sau prin intermediul altor surse. Femeile au descris acelaşi tipar documentat incognito şi de Snoop. Mai întâi le etichetează negativ, apoi le zice că vede în ele ceva special: sunt "îngeri întrupaţi".

Femeile au spus că le atinge pe sâni sau în zone intime, în timp ce le vorbeşte despre „energii”, „draci”, „karma” şi presupuse blocaje sexuale. Potrivit SNOOP, pe cele „plictisite de viaţă” le transformă în „amante”.

De aproape trei decenii, Argeşanu (57) şi-a construit imaginea unui „maestru” capabil să vindece probleme de orice fel, printr-un amestec de terapii alternative, pseudoştiinţă, „magie” şi discurs „mesianic”. Îşi atribuie puteri supranaturale, ceea ce generează frică şi obedienţă.

Potrivit SNOOP, Argeşanu nu a făcut rezidenţiatul şi nu are aviz/atestat de la Colegiul Psihologilor şi Colegiul Medicilor, dar se prezintă ca medic. Practicile sale nu sunt reglementate şi controlate de stat, însă a fost legitimat public prin participarea la un congres susţinut inclusiv de instituţii de stat şi de cele două Colegii profesionale.

„Eu nu practic medicina”, a admis el într-o discuţie cu Snoop. A adăugat că nu a făcut rezidenţiatul. „Dar sunt medic”, insistă. „Chiar dacă nu mai lucrez în domeniul medical de 20 de ani”.

Argeşanu respinge acuzaţiile de agresiune sexuală ca fiind „prostii”: „N-am nimic de comentat. (…) Eu am o conştiinţă cât se poate de curată”, a spus pentru Snoop. A refuzat să răspundă la alte întrebări pe aceeaşi temă.

***

În cartea sa despre femei, Argeşanu scrie că Dumnezeu oferă îngerii „ca trofeu” bărbaţilor care au avut multe relaţii, scrie SNOOP. El a fost căsătorit de mai multe ori şi are copii cu alte trei femei, potrivit informaţiilor din hotărârile judecătoreşti ale proceselor de paternitate.

„Mamele copiilor mei mi-au fost paciente, cursante”, a spus el într-un schimb de mesaje cu o fostă clientă. „Legea spirituală” nu-i interzice, i-a explicat. De altfel, Argeşanu mărturiseşte, într-o altă carte pe care a scris-o, că face sex cu clientele sale, mai punctează SNOOP.

***

„Eu am voie să mă culc doar cu îngeri întrupaţi”, spune psiholoaga Carmen Niţescu că i-a explicat Argeşanu în 2013, după ce încercase să-i bage mâna sub fustă.

„Stai să te verific”, îi spusese, fără să-i explice şi ce presupune asta. „M-am ridicat în picioare, el a venit în spatele meu. S-a lipit de mine (…) S-a enervat când l-am întrerupt”, povesteşte.

***

Argeşanu susţine că femeile „sunt programate” să fie inferioare bărbatului şi să sufere. Că au boli autoimune pentru că „nu ştiu să aprecieze viaţa”. Când fac sex „fără să simtă”, sunt „nişte târfe cu certificat de căsătorie”.

Toate astea duc la lipsa stimei de sine, care, în opinia lui, se poate manifesta prin „dorinţa de a fi dominată (…) înjosită”.

„Mai multe femei decât credeţi îşi doresc să fie luate cu japca, să fie forţate să stea în genunchi şi să facă sex oral în timp ce sunt strânse de sfârcuri! :)”, scrie el în aceeaşi carte.

***

Şapte femei cu care Snoop a discutat au descris acelaşi tipar de comportament.

După ce le enumeră problemele, pe unele le ridică în picioare şi le pipăie pe la spate, în special pe sâni. „La femei, energia sexuală este (…) conectată la energia sânilor”, explică Argeşanu într-un webinar despre sexualitate, din 2025.

  • Andra* (2025): „M-a ridicat (…) m-a cambrat (…) a început să mă mângâie pe mâini (…) pe sâni (…) s-a dus aşa să-şi bage mâna sub fustă”. Când l-a întrebat ce face, i-a răspuns: „Am vrut să văd până unde mergi”, spune Andra. I-a cerut să lase capul pe spate şi să scoată limba, pe care a „verificat-o” cu degetul. „Nu oricine poate să facă sex cu tine”, a concluzionat el, îşi aminteşte tânăra.
  • Otilia* (2021): „Îmi spune: «Ridică-te» (…) A venit pe la spatele meu. Nu ştiam ce vrea să facă, nu mi-a zis (…) Mi-a băgat un deget în gură şi unul sub bluză, pe sfârc” şi a întrebat-o ce simte, povesteşte ea. Când s-a smucit, Argeşanu a râs şi a numit-o „recalcitrantă”, îşi aminteşte.
  • Iulia* (2013): „Pot să-l întreb pe Doamne-Doamne dacă pot să te am?”, îşi aminteşte că a întrebat-o Argeşanu, cu ansa în mână. „M-a pus să mă ridic (…) şi m-am trezit, pe la spate, cu mâna (…) pe sub sutien”. „Dacă faci sex cu mine, îţi creşte vârsta ancestrală”, a motivat. Întrebat de Iulia* dacă aşa face cu toate „pacientele”, ar fi răspuns: „Doar cu cele sub 70 de ani”.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos