Rusia, langa: Pentru prima dată, o instanţă a decis că "aprecierile" la videoclipurile de pe YouTube "discreditează" armata

Tribunalul Kovdorski din regiunea Murmansk l-a amendat pe pensionarul Vasili Yovdi, cetăţean ucrainean, cu 30.000 de ruble pentru „discreditarea” armatei ruse. Cazul a pornit de la aprecierile pe care acesta le-a dat unui videoclip de pe YouTube.
Hotărârea este prima de acest gen din Rusia, a transmis Verstka, citată de Novaya Gazeta.
Conform protocolului, Yovdiy a lăsat „comentarii de aprobare (reacţii sub formă de like-uri)” la videoclipuri YouTube.
Nu se specifică exact care anume, dar se ştie că autorii a două videoclipuri erau „agenţi străini”, iar unul dintre videoclipuri vorbea despre moartea şefului trupelor de apărare chimică, Igor Kirillov, într-o explozie.
Un raport privindu-l pe Yovdiy a fost întocmit după o inspecţie efectuată de departamentul de control al frontierelor FSB în satul Alakkurti.
Decizia precizează că forţele de securitate i-au examinat telefonul şi au găsit un cont YouTube cu 139 de videoclipuri în categoria „apreciate”.
Yovdiy nu a participat la audiere. Cu toate acestea, instanţa susţine că el şi-a recunoscut vina şi a declarat că „nu susţine actualul regim ucrainean”. Instanţa a calificat acţiunile pensionarului ca fiind „publice”.