Rusia îşi elaborează un nou program ideologic

Recent, administraţia preşedintelui Federaţiei Ruse a instituit o nouă structură, numită departamentul proiectelor publice, în sarcina căruia a fost pusă elaborarea unei noi politici ideologice a statului, relatează site-ul oficial al Kremlinului.
Ina Nituleac
23.10.2012

Recent, administraţia preşedintelui Federaţiei Ruse a instituit o nouă structură numită departamentul proiectelor publice, în sarcina căruia a fost pusă elaborarea unei noi politici ideologice a statului, relatează site-ul oficial al Kremlinului.

Pe 16 septembrie, în cadrul unei întâlniri cu liderii civili organizată la Krasnodar, preşedintele rus s-a declarat profund preocupat de numeroasele probleme aferente educaţiei spirituale, morale şi patriotice a poporului rus. Deja pe 20 octombrie, a fost semnat un decret prezidenţial prin care Pavel Zenkovich a fost numit şef al structurii nou create. Departamentul a primit o misiune destul de dificilă: să elaboreze un nou program ideologic, care să vizeze îmbunătăţirea valorilor morale şi patriotice ale societăţii ruse.

Potrivit analiştilor politici, Kremlinul încearcă să unifice şi să consolideze societatea civilă rusă sub o singură idee naţională. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui rus, din momentul prăbuşirii Uniunii Sovietice, Rusia nu a mai avut o politică ideologică unică, "religia s-a separat de stat", iar ”în societate persistă pe larg instinctul intoleranţei şi al egoismului”.

În general, ideea creşterii nivelului moral şi spiritual al societăţii este un lucru bun. Totuşi, programul autorităţilor ar putea fi unul de succes, doar în condiţiile în care guvernanţii, ei înşişi, ar demonstra propriilor săi cetăţeni loialitate, respect şi o cultură morală înaltă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor