Rusia e dispusă să predea autorităţilor poloneze epava avionului Tu-154 prăbuşit la Smolensk

Rămăşitele avionului prezidential polonez prăbuşit la Smolensk, 11 aprilie 2010 (NATALIA KOLESNIKOVA / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
10.04.2012

Rusia a anunţat marţi că este dispusă să predea autorităţilor poloneze epava avionului Tu-154 prăbuşit la Smolensk, relatează Focus News.

Luni, circa 700 de persoane au protestat în faţa ambasadei ruse din Varşovia, faţă de modul de desfăşurare a anchetei privind accidentul aviatic de la Smolensk. Manifestanţii au fluturat pancarte pe care scria "Adevărul va prevala" şi "Iată faţa trădătorului", sub poza premierului Donald Tusk.

Manifestanţii au construit şi spânzuratori de care au atârnat fotografii ale lui Tusk şi ale premierului rus Vladimir Putin.

Potrivit anchetelor oficiale desfăşurate de Polonia şi Rusia, eroarea umană a fost spatele dezastrului.

Polonia şi Rusia, alături de întreaga lume, au fost cuprinse de şoc la 10 aprilie 2010, când s-a aflat că avionul în care se aflau preşedintele Lech Kaczynski, soţia sa şi alţi 94 de oficiali polonezi s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul din Smolensk, în vestul Rusiei, pe o ceaţă densă.

Cel mai mare dezastru din Polonia după Al Doilea Război Mondial a fost urmat de un val de solidaritate atât din partea cetăţenilor ruşi, cât şi a oficialilor de la Moscova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor