Rusia confirmă armistiţiul de trei zile şi schimbul de prizonieri cu Ucraina anunţate de Trump

Consilierul prezidenţial rus, Iuri Uşakov, a confirmat vineri armistiţiul de trei zile şi schimbul de prizonieri între Moscova şi Kiev, anunţate de preşedintele american Donald Trump.
Uşakov a confirmat „acceptabilitatea” iniţiativei pentru Moscova, în numele preşedintelui Vladimir Putin.
„S-a ajuns la un acord în această privinţă în timpul contactelor noastre telefonice cu administraţia SUA. La rândul lor, reprezentanţii SUA au fost în contact cu Kievul”, a spus Uşakov, potrivit YeniŞafak.
Potrivit acestuia, acordul urmează unei recente conversaţii telefonice între Putin şi Trump, în care cei doi preşedinţi „au subliniat că ţările noastre au fost aliate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi au discutat, de asemenea, posibilitatea unui armistiţiu în timpul sărbătorilor de Ziua Victoriei”.
Anterior, Trump a declarat pe Truth Social că Rusia şi Ucraina au convenit asupra încetării focului şi a unui schimb de prizonieri de 1.000 la 1.000, exprimându-şi aprecierea pentru acordul atât al lui Putin, cât şi al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
„Sperăm că acesta este începutul sfârşitului unui război foarte lung, mortal şi greu disputat. Discuţiile privind încheierea acestui conflict major, cel mai mare de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, continuă, iar noi ne apropiem tot mai mult de un acord în fiecare zi”, a adăugat Trump.
Zelenski a confirmat, de asemenea, armistiţiul şi schimbul de prizonieri, mulţumindu-le lui Trump şi echipei sale pentru „implicarea diplomatică productivă”.
Armistiţiul survine în contextul în care războiul dintre Rusia şi Ucraina intră în al patrulea an.