Rusia condamnă un fost primar la închisoare pentru că a cerut pe Twitter proteste în sprijinul lui Navalnîi
Un tribunal din oraşul Ekaterinburg l-a condamnat pe fostul primar la nouă zile de închisoare, miercuri, după ce l-a găsit vinovat că a folosit reţelele sociale pentru a îndemna oamenii să protesteze pentru eliberarea opozantului Kremlinului, Alexei Navalnîi.
Evgheni Roizman, care a fost primar al celui de-al patrulea oraş ca mărime al Rusiei în perioada 2013-2018, a fost acuzat de organizarea unui miting ilegal, după ce i-a îndemnat pe cei aproape 500.000 de adepţi ai săi de pe Twitter să iasă în stradă.
„Organizarea (unui protest) înseamnă un tweet şi un re-tweet”, a scris Roizman pe Twitter, ironizând hotărârea. „Aceasta este considerată o chemare (la ieşirea în stradă)”.
Roizman, căruia i s-a ordonat, de asemenea, să efectueze 30 de ore de muncă în folosul comunităţii, este un critic al autorităţilor şi uneori îi denunţă pe Twitter folosind înjurături.
Autorităţile ruse au intensificat represiunea împotriva activiştilor din opoziţie în urma protestelor care solicită eliberarea lui Navalnîi. Opozantul rus a fost condamnat la doi ani închisoare într-un proces considerat parte a campaniei de persecuţie împotriva sa.
Poliţia a reţinut zeci de mii de persoane la mai multe mitinguri în toată Rusia la începutul acestui an, după ce a declarat că demonstraţiile sunt ilegale şi că cei care participă ar putea fi acuzaţi.
Roizman, care s-a descris ca prieten al lui Navalnîi, a demisionat din funcţie în 2018, după ce autorităţile au anulat alegerile pentru primărie din oraşul de 1,5 milioane locuitori, aflat în zona industrială a Munţilor Urali.