Rusia are un nou preşedinte

Vladimir Putin, noul preşedinte al Rusiei. (VLADIMIR RODIONOV / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
07.05.2012

Vladimir Putin a devenit noul preşedinte al Rusiei, întorcându-se pentru al treilea mandat la Kremlin, după o pauză de patru ani, în care a fost premier.

"Securitatea cetăţenilor a fost întotdeauna prioritatea mea", a spus Putin în discursul de după învestitură.

El a promis că va depune toate eforturile pentru binele milioanelor de cetăţeni.

El a salutat realizările Rusiei din ultimii ani, spunând că fiecare rus a contribuit la construirea unui stat viabil, baze economice solide, o societate civilă responsabilă.

Putin i-a mulţumit lui Medvedev şi i-a durat mult noroc în misiunile viitoare. Medvedev va deveni, probabil, premier.

"Vom lucra împreună pentru a face ţara mai puternică" şi "vom avea succes", a subliniat Putin.

După discurs, noul preşedinte a părăsit sala Sfântului Andrei. El a strâns mâinile invitaţilor la ceremonie. Apoi Putin şi Medvedev au coborât în piaţa din Catedralei, unde au inspectat regimentul prezidenţial. Au fost trase salve de tun în onoarea noului preşedinte.

Ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin în funcţia de preşedinte al Rusiei a început la Kremlin cu garda de onoare care a prezentat simbolurile funcţiei prezidenţiale: steagul, emblema oficială şi o copie specială a Constituţiei, care este păstrată în biblioteca prezidenţială.

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a rostit un scurt discurs înainte ca Putin să depună jurământul. El a explicat rolul preşedintelui rus, insistând asupra prerogativelor sale de şef al diplomaţiei şi garant al respectării legii.

"Suntem cu toţii uniţi de dragostea pentru Rusia", a spus Medvedev, mulţumindu-le ruşilor pentru că i-au acordat onoarea de a servi ca preşedinte al ţării. El i-a urat noroc lui Vladimir Putin.

După aceea, noul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, a jurat, cu mâna dreaptă pe un exemplar din Constituţie, că va apăra libertăţile în Rusia şi "va servi cu credinţă poporul". El a spus că va avea ca prioritate în exercitarea mandatului său continuarea "dezvoltării libertăţilor civile şi economice".

După jurământ, a fost intonat imnul Rusiei.

Lângă Putin au stat Dmitri Medvedev, preşedintele Consiliului Federaţiei, preşedintele Dumei de Stat, şi preşedintele Consiliului Constituţional.

Ceremonia de învestitură nu s-a schimbat aproape deloc de la introducerea sa. Totul se desfăşoară în acelaşi ritm, în aceleaşi săli.

Dacă îşi va încheia mandatul de şase ani, Putin va fi preşedintele care va conduce cel mai mult Rusia după Iosif Stalin. El se confruntă, însă, cu numeroase probleme: sistemul politic pe care l-a creat a început să se fisureze, creşterea economică încetineşte, violenţele în regiunea volatilă a Caucazului de Nord continuă. În plus, modul în care ca reacţiona la valul de contestare populară izbucnit în luna decembrie va fi un test cheie pentru administraţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor