Romtelecom retrage cele 11 canale ale grupului Pro din grila TV a abonaţilor

Romtelecom a anunţat azi ca este forţată să retragă, începând din 3 ianuarie, cele 11 canale ale Grupului Pro TV din grila TV a abonaţilor, din cauza neînţelegerilor privind costurile de difuzare.
"Ca urmare a cererilor financiare nerezonabile exprimate de ProTV S.A. către Romtelecom, de creştere de trei ori a costurilor de difuzare a celor 11 canale ale grupului (ProTV, ProTV International, ProTV HD, Acasă TV, Acasă Gold, Acasă HD, ProCinema, Sport.ro, Sport.ro HD, MTV Romania, VH1) pe platformele TV ale Romtelecom, negocierile dintre cele două părţi au eşuat.Canalul ProTV va fi transmis în continuare pe platformele IPTV şi CATV, conform principiului must carry. Toate canalele grupului Pro TV S.A. continuă să fie disponibile la această dată pe platforma NextGen, companie deţinută de Romtelecom", se arată în comunicatul transmis joi de operator.
Romtelecom susţine că majorarea acestor costuri de către ProTV S.A. nu sunt în concordanţă cu realităţile pieţei, fapt care ar fi implicat în mod automat costuri mai mari pentru abonamentele clienţilor Romtelecom, compromis pe care compania nu este de acord să-l accepte.
"Romtelecom şi-a arătat toată deschiderea în timpul acestor negocieri, propunând grupului ProTV S.A. inclusiv constituirea unui pachet separat pentru aceste canale, disponibil pentru un cost suplimentar, însă şi această variantă a fost declinată. Romtelecom îşi exprimă regretul pentru orice inconvenienţe ale clienţilor săi, din motive independente de companie. De asemenea, aducem asigurări tuturor clienţilor noştri că suntem dispuşi să continuăm să găsim o soluţie amiabilă, cu obiectivul de a cădea de acord asupra unui preţ stabil şi corect pentru transmiterea canalelor grupului. Sperăm în continuare că Pro TV S.A va înţelege realităţile pieţei din România şi se va gândi la consumatorii săi.", se menţionează în comunicat.
Astfel, începând cu data de 3 ianuarie, Romtelecom înlocuieste posturile grupului Pro TV S.A. cu canalele: HBO, HBO Comedy, BBC Knowledge, Comedy Central, Shorts, BBC World News, France 24, MTV Hits, Mooz Hits, iar pentru abonaţii cu receptoare HD: Eurosport 1 HD şi Shorts HD.
De asemenea, pentru platforma IPTV se introduc canalele Mooz Dance şi Mooz Dance HD. În acelaşi timp, toţi abonaţii Romtelecom vor avea canalele Dolce Sport în pachetul Variat.