"Agricultura României e în comă profundă, pentru al treilea an la rând"- Ministrul PSD Florin Barbu, pus la zid
Antreprenorul Mihai Răzvan Moraru a pus pe masă analiză tranşantă despre situaţia dezastruoasă din agricultura românească şi jocurile făcute de ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu.
Analiza lui Moraru
Postarea asta este pentru cei care investesc în agricultură, fermieri cu experienţă, sau nu!
Agricultura României este în comă profundă, pentru al treilea an la rând. Acum măcar plouă, dar vine la pachet cu o criză de îngrăşăminte şi una de combustibil. E plină presa agricolă de ştiri despre concedieri, ferme puse la vânzare, falimente şi ţepe încasate şi de fermieri, traderi sau distribuitori. Doar traderii au încasat ţepe de peste 100 de milioane de euro în 2025, prin sistemul certificatelor de depozit, prin marfa vândută de fermier sau trader local de mai multe ori. Dar dacă nu e lege de reglementare şi autorizare.....e haos!
În ultimele două săptămâni am răspuns cererilor venite din partea presei, despre situaţia de acum şi îmi găsiţi intervenţiile în jurnalele de ştiri de pe Digi24, TVR, Kanal D şi în mai multe publicaţii. Dar cum am ajuns aici?
Fermierii au partea lor de vină, am tot scris despre asta, dar azi vreau să scriu aici despre cum statul şi „consultanţii" au adus în fermă un dezastru, pe care acum îl mută către cei care finanţează agricultura.
Cine finanţează agricultura României? Aţi spune că băncile! Nu. 80% din inputurile din agricultură (seminţe, îngrăşăminte, pesticide, motorină) erau finanţate de importatori, producători şi distribuitori. Aşa numitul credit furnizor. Iar ei vindeau aceste produse cu plata la recoltare, adică le încasau după 240-360 de zile de la vânzare şi livrare, în funcţie de cultură şi de momentul utilizării. România fiind singura ţară din UE unde există un asemenea sistem, cu termene atât de mari.
O parte din acest credit furnizor era dat de către producători către distribuitori, iar băncile au preferat să finanţeze distribuitorii ca să acopere diferenţa, pentru că 70% din ferme nu respectau condiţiile dorite de bănci, pentru a primi credit, sau era mai simplu pentru fermieri.
Azi, oferta asta este tot mai mică. De ce? În septembrie 2024 Min Agriculturii de atunci şi de acum, Domnul Barbu, a dat OUG 4, prin care plăţile către distribuitori şi producători au fost amânate cu un an, ca măsură pentru seceta din 2024. Între timp, au dispărut 12 companii care făceau doar/şi distribuţie de inputuri cu creditare, cu o cifră de afaceri de peste 4 miliarde de lei şi mii de angajaţi.
Am putea spune: e şi ce, alţii le iau locul! Dar nu e aşa, oferta s-a restrâns. Ceilalţi rămaşi în piaţa nu pot prelua imediat şi integral nevoia de finanţare, pentru că nici băncile nu le oferă aceşti bani şi nici limitele de credit la furnizori nu cresc peste noapte. În 2024 peste 30% din bani au rămas neîncasaţi, iar în 2025 încă 20%. Adică au rămas în piaţa multe miliarde de euro. Iar dacă preţurile se dublează, cantitatea importată se reduce considerabil, pentru că bugetul unui importator este acelaşi!
Prin urmare, unii fermieri au rămas fără acces la inputuri cu finanţare, iar numărul lor creşte. Mereu, când oferta e mai mică, preţurile sunt mai mari şi accesul este mai greoi.
Dar tot Min Barbu a promis la final de 2024 un instrument de finanţare pentru fermieri, care nu există nici măcar azi. Tot anunţă că lucrează la ele de doi ani! Aşa cum nu există nici sistemul de asigurare pentru secetă, promis tot în 2024, pentru care a oprit şi bani din subvenţie. România este ţara cea mai afectată de războiul din Iran, când vine vorba de îngrăşăminte. Nu mai avem aici combinate care să funcţioneze, iar ţările de unde importăm fie au restricţionat exportul complet, fie au limitat vânzarea pentru anumite produse. Turcia, China şi Egipt sunt ţările care exportau aici, dar azi au restricţii la export. Livrările din alte ţări, precum Maroc, Tunisia sau Ucraina sunt aproape zero.
Bulgaria, Polonia, Grecia – produc îngrăşăminte, au fabrici funcţionale. O mică parte ajunge şi la noi, dar cum şi în aceste ţări importurile din Orient au fost diminuate, exporturile lor către România sunt azi mult mai scăzute, iar preţurile cresc.
În plus, preţurile fiind mult mai mari, având dobânzile cele mai mari din UE şi mai puţini jucători în piaţa, normal că şi cantităţile importate şi puse la finanţare sunt tot mai mici. Şi apare iar Min Barbu care spune că e cartel, domnule! Nu mai e ofertă ca înainte. Păi nici nu are cum să fie, din motivele de mai sus. Dar na, matematica e complicată!
Haideţi Domnule, nu vă lăsaţi până când oferta nu va fi zero. Dacă nu înţelegeţi că problema este de acces la finanţare şi de producţie locală, sunteţi degeaba acolo. Iar acum, când 30% din producţia globală de îngrăşăminte a dispărut, se simte că nu am făcut mai nimic!
Tot Min Barbu anunţă o posibilă criză alimentară. Gogoşi electorale! Nu va fi, chiar şi în aceste condiţii. De ce? 70% din suprafaţa de grâu semnată în toamna anului 2025 nu a fost fertilizată. Şi nu pentru că era război în Iran atunci. Fermierii nu au avut bani pentru a cumpăra îngrăşăminte sau au redus costurile, pentru că preţul grâului este mult prea mic la nivel global, iar fermierii nu iţi recuperează investiţiile şi preferă să taie din tehnologie. Deci?
Dar a dat ministerul granturi din bugetul de stat pentru a creşte producţia autohtonă de alimente? A dat! Cine le-a încasat? În mare parte prietenii de partid ai Domnului Barbu. Care nici nu reuşesc să continue proiectele şi fac cereri de prelungire a contractelor, pe la Guvern.
Sunt însă firme care au abuzat de fermieri în aceşti ani? Normal că sunt. Nu e greu de căutat în presă de specialitate cazurile în care fermele au fost preluate de diverşi finanţatori. Care sunt acele firme? Culmea, sunt fix acelea care la anumite evenimente au invitaţi politicieni sau care anunţă donaţii pentru anumiţi politicieni. Oare de ce?
Suntem azi fix în scenariul din 2022, când România avea cea mai mare creştere din regiune a preţului la îngrăşăminte. Au trecut patru ani, iar situaţia este identică: nu producem şi nici nu există finanţare.
O altă şmecherie care i-a costat pe fermieri se numeşte „consultantul în agricultură". Mai exact, diverse persoane care îi oferă fermierului „consiliere" în a decide ce sămânţă foloseşte, ce tratamente, cum să îşi facă bugetul, ce servicii să folosească. A mers atât de bine consilierea asta, încât după ce au plătit zeci de mii de euro pentru astfel de servicii, mulţi fermieri au rămas şi cu banii daţi, dar şi fără profit. De ce?
Pentru că dacă luaţi lista de companii sau de consilieri din agricultura României şi verificaţi cine are certificare GAP şi ISO, rămâneţi cu lista cam goală. Toată lumea ştie cum să facă profit, pe banii altora. Acum patru ani, fermierii i-au căutat pe aceşti consultanţi, disperaţi, după începerea războiului din Ucraina. Ce nu au ştiut însă ei, este ca aceşti consultanţi au contracte de promovare şi de reprezentare cu anumite companii care produceau / comercializau inputuri.
Rezultatul? Au umplut fermele cu stocuri de produse neverificate, sau în exces faţă de nevoile fermierului, i-au schimbat tehnologia, modul de administrare din fermă şi .....rezultatele au fost dezastruoase. Consultantul a dat vina pe secetă, pe alţi parteneri, pe producător sau pe distribuitor. El oricum îşi încasase banii în avans, fără obiective de performanţă.
Păi dragi fermieri, ia cereţi în acele contracte criterii de performanţă, de producţie, de profitabilitate, cu plata după evaluare, să vedeţi câţi mai vin să vă bată la uşă! Au fost alţii care le-au promis producţii mari fără investiţii. Cei care i-au spus fermierului că trebuie să renunţe la sămânţa de calitate, la fertilizare, la tratamentele pentru boală, că sunt invenţii. Alte pierderi uriaşe în producţie.
Aceştia au promovat constant renunţarea la ştiinţă, la cărţile de agricultură din universităţi, oferind mirajul unor producţii mari cu costuri spre zero. Sunt pline azi grupurile de agro cu astfel de poveşti, în care unii au încercat să reinventeze până şi formulele chimice ale solului. Găsiţi consultanţi tehnici buni la firmele producătoare şi distribuitoare. Da, au interes comercial, dar măcar în acest caz ştiţi asta, nu vă încurcaţi cu unii care promit independenţă şi vă servesc gogoşi !
Alţii le promit planuri de management, le spun ei cum se face un calcul pe hectar, dar ei nu înţeleg că problema principală rămâne finanţarea inputurilor, preţul mic la cereale şi costurile tot mai mari. Dar cu două vizite pe an în fermă promit bogăţie, fără a lucra la problemele structurale. Nu ştiţi, ca fermieri, să lucraţi în excel, să faceţi un plan de cheltuieli şi de venituri? Luaţi un abonament la Claude şi AI-ul vă face planul în 30 de minute, încărcând documentele şi obiectivele. Dar cel mai indicat ar fi să aveţi un contabil, care stă şi vă explică lunar rezultatele.
În România însă nu va fi o criză alimentară în acest an. Cu toate aceste probleme. Este o temă falsă, folosită ca sperietoare de Barbu şi de anumiţi „băieţi deştepţi" care nu prea mai au trecere, după atâţia ani de dezinformare şi păcăleală. România are însă o criză a finanţării în agricultură, care se simte în toată UE, dar la noi este mai dură pentru că mereu s-a cârpit, s-au găsit vinovaţi falşi, în loc de a rezolva problemele structurale. Aici ar trebui Min Agriculturii să vină cu soluţii, cu proiecte de dezvoltare pentru sistemul de irigaţii (care în Oltenia au fost date către prietenii de partid), cu centre de colectare – primise de trei ani.
Şi da, azi mulţi fermieri nu îşi pot finanţa investiţiile iar producţiile vor fi în acele cazuri mai mici. România a compensat mereu prin suprafaţă. Ne-am lăudat mereu cu cantitatea exportată (grâu, porumb, floarea-soarelui) dar nu am analizat producţia la hectar, care în ultimii cinci ani se află constant la 50% din media anuală a altor state (Franţa, Germania, Polonia).
