Romaşcanu, după ieşirea obscenă la adresa jurnaliştilor: Prea multă lume a ridicat piatra

Lucian Romaşcanu
Lucian Romaşcanu (Screenshot)

Intrat în prim planul atenţiei publice după o ieşire extrem de grosolană la adresa presei, senatorul PSD Lucian Romaşcanu ţine să se plângă că "prea multă lume a ridicat piatra...".

Mai mult, pentru a "dovedi" că de fapt el nu are nimic contra presei (deşi i-a insultat crunt pe jurnaliştii prezenţi vineri la sediul PSD), Romaşcanu reaminteşte că, la iniţiativa lui, Ordonanţa "Bani pentru presă", adoptată de Parlament, a suferit o serie de modificări importante. Mai exact, presa urmează să primească cu 10 milioane de euro în plus faţă de cei 40 de milioane alocaţi de guvern. Merită însă menţionat că PSD a acuzat pe toate drumurile că cei 40 de milioane reprezintă o tentativă a liberalilor de a cumpăra bunăvoinţa presei. Iată însă că acelaşi PSD a dat 10 milioane de euro în plus, ceea ce poate fi văzut, pe de o parte, drept o încercare a social-democraţilor de a se pune şi ei bine cu presa, iar pe de alta, drept o lovitură pe care o dau bugetului ţării, şi aşa extrem de subţiat.

Redăm postarea senatorului:

"Prea multă lume a ridicat piatra...

Dacă 10% dintre cei care şi-au exprimat blamul ar face ceea ce predică, lumea ar arăta altfel.

De ce, totuşi, nu arată altfel?

PS Ceea ce fac e din convingere, inclusiv legea de mai jos. O public ca minimă dovadă a respectui meu pentru presă. E prima oară când o menţionez, nu-mi datorează nimeni, nimic", scrie Romaşcanu, dând un link către un articol dedicat modificărilor aduse ordonanţei "Bani pentru presă".

Reamintim că purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a avut o ieşire suburbană la adresa jurnaliştilor care l-au abandonat ieşind din sala unde se desfăşura conferinţa de presă, pentru a aştepta declaraţiile liderului de partid, Marcel Ciolacu, după şedinţa Comitetului Naţional Executiv (CEx) al social-democraţilor. Romaşcanu ar fi urmat să prezinte concluziile lucrărilor şi s-a enervat văzând că nu prea mai avea cui.

Din afirmaţiile jurnaliştilor reiese că Romaşcanu le-a transmis că nu susţine conferinţa fără jurnalişti în sală, astfel că reprezentanţii presei s-au împărţit, o parte a mers la conferinţa de presă iar alţii au rămas afară în aşteptarea liderului PSD.

„Da, da' îi un pic jignitor. Ai purtător de cuvânt care vine să îţi dea nişte informaţii. Dacă ăla îţi spune no comment, ce faci? Nu dai nimic? Sau se urcă în maşină, nu zice nimic, ce faci tu? Ce faci cu publicul tău care vrea informaţii? Da' unde-i omul nostru de la cameră, frate? Unde-i omu' nostru de la tehnic? Ăsta e sfârşitul unei frumoase prietenii. O să primească o p... în c... toţi”, a declarat Romaşcanu.

”Nici aia, poate le place”, a replicat o angajată de la Biroul de Presă al PSD.

”S-ar putea, da”, a răspuns Romaşcanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne