"Românii au dreptul să ştie dacă există un plan real de guvernare" - PNL somează PSD să spună cu ce soluţii a mers la Cotroceni

Partidul Naţional Liberal a lansat, luni, un atac dur faţă de social-democraţi, acuzând partidul condus de Sorin Grindeanu că a demolat Guvernul fără să prezinte o alternativă pentru guvernarea ţării.
„Au trecut 18 zile de la retragerea miniştrilor PSD din Guvern. Au trecut 6 zile de la votarea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot atâtea zile în care PSD nu a prezentat românilor nicio soluţie serioasă pentru guvernarea ţării, după ce a decis demolarea unei majorităţi funcţionale şi apropierea politică de AUR”, afirmă reprezentanţii PNL, luni, într-un comunicat de presă.
Totodată, liberalii somează PSD să spună cu ce soluţii au mers la Palatul Cotroceni.
„Costă nivelul de trai al fiecărui român, costă încredere, stabilitate economică, investiţii şi capacitatea statului de a lua decizii importante pentru cetăţeni. PSD are obligaţia să spună public cu ce soluţii a mers la consultările de la Palatul Cotroceni. Românii au dreptul să ştie dacă există un plan real de guvernare sau dacă tot acest demers a fost doar un joc politic iresponsabil”, arată sursa citată.
Dacă PSD nu are soluţii pentru ţară, partidul condus de Ilie Bolojan le cere social-democraţilor să fie oneşti şi să recunoască public acest lucru.
„Timp de 10 luni, PSD nu a venit cu soluţii alternative la programul de guvernare, pe care l-a asumat, pentru ca, în acelaşi timp să se dezică de el, constant, pe măsură ce aproba în interiorul Coaliţiei şi în Guvern măsurile impopulare, dar necesare şi urgente. Dacă PSD nu are soluţii pentru România, atunci trebuie să aibă măcar onestitatea de a recunoaşte public acest lucru. Nu poţi provoca o criză majoră şi apoi să laşi ţara suspendată în incertitudine”, adaugă liberalii.