România va aloca prima tranşă din împrumut R.Moldova doar după semnarea unui acord cu FMI

România este pregătită să livreze Republicii Moldova prima tranşă a împrumutului de 150 de milioane de euro, după semnarea unui acord tehnic cu Fondul Monetar Internaţional, anunţă noul ambasador al României la Chişinău Daniel Ioniţă, citat de Independent.md.
Daniel IONIŢĂ
Daniel IONIŢĂ (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Potrivit ambasadorului, Guvernul român va aloca prima tranşă a împrumutului de 150 de milioane de euro doar atunci când autorităţile de la Chişinău vor îndeplini toate condiţiile cerute de autorităţile române.

„Până acum credem că au fost parcurşi paşi importanţi. Este necesară îndeplinirea tuturor condiţiilor, în speţă realizarea unui acord tehnic cu FMI”, a declarat Daniel Ioniţă, precizând că manifestă un „optimism precaut” că acest lucru va fi posibil în cadrul actualei misiuni FMI care se află la Chişinău.

„Condiţionalităţile precizează inclusiv existenţa unui acord la nivel tehnic cu FMI şi credem că aceste măsuri sunt în primul rând necesare pentru Republica Moldova”, a declarat Daniel Ioniţă.

Reamintim că printre condiţiile puse Chişinăului se numără numirea unui guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Moldova, implementarea Acordului de asociere a Republicii Moldova la UE, aprobarea pachetului de măsuri anticorupţie şi un alt pachet de legi referitoare la mediul de afaceri.

Împrumutul în valoare de 150 de milioane de euro oferit de România este rambursabil, pe o perioadă de cinci ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe