România, pe primul loc în UE la deprivare materială severă. În regiunea Sud-Est, rata ajunge la 27,2%

Aproape una din şase persoane din România nu îşi putea permite, în 2025, cel puţin şapte dintre cele 13 nevoi de bază monitorizate de Eurostat. Printre acestea se numără încălzirea locuinţei, o masă adecvată, o vacanţă anuală sau întâlniri regulate cu prietenii.
Cu o rată de 16,8%, România ocupa primul loc în Uniunea Europeană, unde media era de 6,3%. Disparităţile sunt şi mai accentuate la nivel regional: Sud-Est avea o rată de 27,2%, cea mai ridicată dintre toate regiunile europene, scrie PressHub.
Ce arată datele Eurostat
Indicatorul „deprivare materială şi socială severă” arată ponderea populaţiei care, din cauza constrângerilor financiare, nu îşi poate permite cel puţin şapte dintre cele 13 bunuri, servicii şi activităţi considerate esenţiale pentru un nivel de trai decent. Printre acestea se află încălzirea adecvată a locuinţei, plata facturilor, o alimentaţie corespunzătoare şi o săptămână de vacanţă pe an.
Datele publicate de Eurostat la 17 noiembrie prezintă situaţia la nivel european, precum şi diferenţele dintre categorii de vârstă şi sexe. Statisticile naţionale privind România fuseseră publicate anterior. Privite împreună cu datele regionale, acestea evidenţiază distribuţia inegală a îmbunătăţirii condiţiilor de trai.
La nivelul UE, rata deprivării materiale şi sociale severe a scăzut de la 6,8% în 2023 la 6,4% în 2024 şi la 6,3% în 2025. În ultimul an, reducerea a fost de 0,1 puncte procentuale, ceea ce corespunde unei scăderi de aproximativ 560.000 de persoane, potrivit estimărilor Eurostat. Cu toate acestea, aproximativ 26,9 milioane de europeni nu îşi puteau permite în continuare mai multe dintre nevoile materiale şi sociale de bază.
În România, indicatorul a coborât de la 17,2% în 2024 la 16,8% în 2025. Chiar şi după această scădere, nivelul era de aproximativ 2,7 ori peste media europeană, diferenţa fiind de 10,5 puncte procentuale. România, Bulgaria şi Grecia erau singurele state membre în care rata depăşea 10%.
La polul opus se află Slovenia, cu o rată de 1,9%, urmată de Croaţia şi Polonia, fiecare cu 2%, şi de Cipru, cu 2,2%. Cea mai importantă reducere anuală a fost înregistrată în Bulgaria, cu 1,6 puncte procentuale, urmată de Belgia, cu 1,3 puncte procentuale.
România, cu cele mai mari diferenţe între regiuni
Disparităţile teritoriale din România sunt la fel de relevante ca diferenţa faţă de media europeană.
Regiunea Sud-Est înregistra o rată de 27,2%, cea mai mare dintre regiunile UE pentru care există date şi singura care depăşea pragul de 25%. La polul opus, regiunea Vest avea o rată de 6,4%. Diferenţa dintre cele două regiuni ajungea astfel la 20,8 puncte procentuale, peste decalajele regionale de 16,1 puncte înregistrate în Grecia şi Franţa.
Alte regiuni europene cu rate de peste 20% erau Insulele Ionice din Grecia, cu 23,3%, Yugoiztochen din Bulgaria şi Guyana Franceză, ambele cu 21,1%.
Cinci regiuni din România se regăseau în grupul european cu valori cuprinse între 16,8% şi 27,2%: Nord-Vest, Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Vest Oltenia.
Ce nevoi sunt incluse în indicator
Eurostat măsoară lipsurile cauzate de imposibilitatea financiară de a acoperi anumite nevoi. Cele 13 componente ale indicatorului sunt împărţite în două categorii: şapte la nivelul gospodăriei şi şase la nivel individual.
La nivelul gospodăriei sunt urmărite posibilitatea de a face faţă unor cheltuieli neprevăzute, de a petrece o săptămână de vacanţă pe an în afara locuinţei, de a încălzi corespunzător locuinţa şi de a consuma o masă cu carne, peşte sau un echivalent vegetarian o dată la două zile. Lista include şi restanţele la chirie, credite sau utilităţi, accesul la un autoturism pentru uz personal şi posibilitatea de a înlocui mobilierul uzat.
Componentele individuale vizează accesul la internet, posibilitatea de a înlocui hainele uzate cu unele noi, de a avea două perechi de încălţăminte adecvată, de a dispune de o sumă mică pentru cheltuieli personale, de a participa regulat la activităţi recreative şi de a se întâlni cu prietenii sau familia la o masă ori la o băutură cel puţin o dată pe lună. Pentru copii se aplică reguli adaptate.
Prin urmare, deprivarea materială şi socială severă nu este echivalentă cu sărăcia monetară. O persoană poate avea venituri peste pragul naţional al riscului de sărăcie, dar să nu îşi permită totuşi un număr suficient de mare dintre bunurile şi serviciile incluse în indicator.
Un alt indicator, mai cuprinzător, este riscul de sărăcie sau excluziune socială, cunoscut sub denumirea de AROPE (At Risk of Poverty or Social Exclusion). Acesta reuneşte trei dimensiuni: sărăcia monetară, deprivarea materială şi socială severă şi traiul într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii.
În 2025, riscul de sărăcie sau excluziune socială afecta 20,9% din populaţia Uniunii Europene, adică aproximativ 92,7 milioane de persoane. În România, proporţia ajungea la 27,4%. Persoanele care se încadrează simultan în două sau în toate cele trei categorii sunt numărate o singură dată în calculul totalului AROPE.
Articolul integral poate fi citit aici.