România, fără gimnastele valoroase la Jocurile Europene de la Baku
alte articole
Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a afirmat la sfârşitul reuniunii Comitetului Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, că la Jocurile Europene de la Baku nu vor participa cele mai valoroase componente ale lotului feminin de gimnastică artistică, Larisa Iordache, Diana Bulimar şi Andreea Munteanu.
''Din păcate, nu suntem în cea mai puternică formaţie pe care ne-am gândit să o prezentăm, avem nişte indisponibilităţi. Dacă vorbim despre fete, Larisa (Iordache, n. red.) nu este încă refăcută, Diana Bulimar, la fel, nu va putea să participe din cauza unei accidentări mai vechi. Dar, chiar dacă mergem cu sportive tinere, ne-am stabilit ca obiectiv cucerirea unei medalii şi a una-două locuri patru şase la fete'', a declarat Stoica.
''La băieţi vom merge cu medaliatul cu argint Marius Berbecar (n.r medalia de argint la paralele, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Montpellier), vom încerca să atacăm o nouă medalie la paralele şi ne mai dorim calificarea în două finale, deci alte două locuri patru — şase. La gimnastică aerobică, acolo sportivii din România doresc să participe la lupta pentru medalii. Din punctul nostru de vedere ne gândim la o medalie şi un loc patru-şase, ţinând cont de faptul că discutăm practic de numai două probe. Sunt obiective îndrăzneţe'', a mai spus Adrian Stoica.
''La reuniunea de astăzi a fost definitivat lotul numeric, pe discipline, a fost aprobat lotul de către Comitetul Executiv şi am urat succes sportivilor'', a mai adăugat Adrian Stoica.
La gimnastică artistică vor concura la Jocurile de la Baku şase sportivi, Cristian Ioan Băţagă, Marius Berbecar, Vlad Cotuna, respectiv Andreea Iridon, Laura Jurca şi Silvia Zarzu. La gimnastică aerobică vom fi reprezentaţi de alţi şase sportivi: Lucian Săvulescu, Dacian Barna, Gabriel Bocşer, Bianca Maria Gorgovan, Livia Panaete, Dorin Marian Brotei.