Rolul Mirabelei Grădinaru, explicat de Nicuşor Dan: De la ONG-uri şi spitale, la diplomaţie internaţională

Preşedintele Nicuşor Dan a explicat, într-un interviu acordat Euronews, ce rol are partenera sa, Mirabela Grădinaru, în activităţile desfăşurate în jurul Administraţiei Prezidenţiale, în contextul în care aceasta a devenit tot mai prezentă la evenimente sociale, dar şi la acţiuni internaţionale.
Întrebat în ce măsură vor continua astfel de activităţi pe parcursul mandatului său, şeful statului a arătat că, pe plan intern, Mirabela Grădinaru îndeplineşte un rol de facilitator, punând în legătură organizaţii şi persoane care, anterior, întâmpinau dificultăţi în a ajunge la instituţiile sau autorităţile de care aveau nevoie.
„Reuşeşte să pună împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii, de exemplu ONG-uri care au diferite iniţiative şi care trebuie să fie puse împreună cu autorităţi publice sau chiar şefi de spitale care nu ajungeau să discute cu ministrul Sănătăţii. Şi are rolul ăsta de facilitator, pe activitatea aia pe plan intern”, a explicat şeful statului.
Nicuşor Dan a vorbit şi despre prezenţa Mirabelei Grădinaru la evenimente internaţionale, pe care o consideră o formă de diplomaţie benefică pentru România.
Preşedintele a amintit, în acest context, vizita acesteia în Ucraina şi participarea la diferite formate internaţionale, inclusiv la evenimente din cadrul Adunării Generale a ONU.
Potrivit preşedintelui, participarea Mirabelei Grădinaru la astfel de evenimente are, aşadar, o dublă utilitate: prezentarea în exterior a activităţilor desfăşurate de România în domenii sociale şi umanitare şi preluarea de experienţă de la cei care lucrează de mai mult timp în aceste zone.
„Pe plan internaţional este invitată la diferite evenimente şi este o formă de diplomaţie care ajută România. Faptul că s-a dus în Ucraina, că participă în diferite formate, acum la Adunarea Generală ONU, eu cred că ajută România tocmai pentru că spune şi dă o imagine corectă despre ce face România în diferite domenii, cum ar fi sănătate, situaţii de urgenţă, ajutor pentru tineri vulnerabili şi, pe de altă parte, şi câştigă experienţă de la alţii care s-au apucat de problemele astea mai demult”, a mai spus şeful statului.