Restricţiile pe piaţa muncii impuse de Franţa românilor ar putea fi eliminate
alte articole

Românii ar putea scăpa de restricţiile impuse de francezi pe piaţa muncii din ţara lor. Guvernul francez se va reuni săptămâna viitoare şi e foarte probabil să aprobe eliminarea restricţiilor pentru români şi bulgari.
Măsura ar urma sa fie luată pentru legalizare a situaţiei celor aproximativ 15.000 de romi din această ţară, informează site-ul Euractiv.
Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat că o soluţie la această problemă a romilor ar fi reglementarea drepturilor lor de muncă. Asociaţiile pentru drepturi civice au cerut de mult timp această măsură, care ar fi o schimbare fundamentală a politicii Parisului faţă de romi, relevă realitatea.net.
În ultimii ani, autorităţile franceze au repatriat mii de ţigani români, însă majoritatea s-au reîntors în Franţa.