Reşedinţa lui Putin din Valdai a fost înconjurată de un al doilea inel de apărare antiaeriană

Vladimir Putin (Getty Images)
Redacţia
26.10.2026
Vladimir Putin (Getty Images)
Redacţia
26.10.2026

În regiunea rusă Valdai, pe o rază de 50 km faţă de reşedinţa preşedintelui Vladimir Putin, “Ujín”, a fost construit încă un inel de poziţii pentru sistemele de apărare antiaeriană (AA). Informaţia a fost difuzată de Radio Liberty, citând imagini din satelit, analizate de analistul OSINT @jembobineuse.

În octombrie, la sud de reşedinţă, pe partea orientată spre Ucraina, au apărut peste 15 turnuri noi, destinate amplasării sistemelor antiaeriene Pantsir sau Tor, potrivit The Moscow Times.

Una dintre poziţii a fost construită încă din martie 2026 pe teritoriul bazei militare din Hotilov, pe care, se afirmă, Putin o foloseşte în mod regulat. De la aceasta până la reşedinţa din Valdai a fost construită o linie feroviară specială. Alte câteva turnuri au fost ridicate pe malul lacului de acumulare Vişnevolotsk, în mijlocul căruia se află insula Lişii, unde a fost construit un complex de laboratoare, presupus a fi legat de programul rus de arme biologice.

În jurul reşedinţei lui Putin din Valdai se numără deja peste 50 de poziţii de apărare antiaeriană, numărul acestora dublându-se începând din aprilie. În acelaşi timp, pe o rază de 50 km faţă de această reşedinţă locuiesc mai puţin de 100.000 de persoane. Pentru comparaţie: peste 100 de poziţii de apărare antiaeriană au fost construite, după invazia rusă în Ucraina, în Moscova şi în regiunea Moscovei, unde populaţia depăşeşte 20 de milioane de persoane.

La sfârşitul lunii decembrie 2025, Rusia a acuzat Forţele Armate ale Ucrainei (FAU) că au atacat reşedinţa lui Putin din Valdai folosind 91 de drone. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a calificat această informaţie drept falsă, iar liderul american Donald Trump şi CIA nu au dat crezare acesteia.

Cu toate acestea, după acest incident, autorităţile ruse au început să întărească securitatea reşedinţei. Potrivit datelor furnizate de centrul “Dosar”, aceasta este folosită de amanta lui Putin, fosta gimnasta şi şefa Grupului Naţional de Media, Alina Kabaeva, care locuieşte acolo în cea mai mare parte a anului împreună cu fiii săi minori, născuţi din relaţia cu preşedintele — Ivan şi Vladimir. În acelaşi timp, în luna mai, surse din cadrul unui serviciu de informaţii european au raportat că Putin şi familia sa neoficială au încetat să mai meargă la “Ujin”, temându-se pentru siguranţa lor.

În vară, autorităţile ruse au început să acopere cu plase anti-drone drumul către reşedinţa de la Valdai. Fondatorul Conflict Intelligence Team (CIT), Ruslan Leviev, a presupus că aceste structuri sunt instalate pentru a împiedica repetarea operaţiunii “Păianjen”, în cadrul căreia forţele de securitate ucrainene au lansat de la distanţă, din camioane, drone de atac asupra aerodromurilor strategice ruseşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos