Reprezentantul special al Moscovei pentru Transnistria vine la Chişinău în două săptămâni

Epoch Times România
02.04.2012

Reprezentantul special al Moscovei pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, va merge la Chişinău şi în Transnistria în termen de două săptămâni, a anunţat ambasadorul rus în Republica Moldova, Valerii Kuzmin.

Kuzmin s-a întâlnit luni cu preşedintele moldovean Nicolae Timofti şi l-a anunţat despre vizita vicepremierului rus.

Aceasta va fi prima vizită a lui Rogozin după ce a fost delegat să participe la rundele de negocieri în formatul 5+ 2.

Numirea lui Rogozin în funcţia de reprezentant special pentru Transnistria a generat o controversă.

Autorităţile de la Chişinău au fost nemulţumite că Rusia nu a coordonat cu Republica Moldova numirea lui în această funcţie.

Pe de altă parte, Rusia a replicat că prin acest pas arată că acordă o importanţă aparte soluţionării conflictului transnistrean.

La rândul ei, România a interpretat acest pas drept o provocare din partea Rusiei. Consilierul preşedintelui român Traian Băsescu, Iulian Chifu, a declarat că România trebuie să dea un semnal foarte clar printr-o numire adecvată şi că România este în situaţia în care trebuie să dea de înţeles că a recepţionat mesajul şi că ridică de jos mănuşa aruncată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor