Carlos Alcaraz se retrage de la Roland Garros din cauza unei accidentări la încheietura mâinii
alte articole

Carlos Alcaraz a anunţat vineri, 24 aprilie 2026, că nu va participa nici la turneul Masters 1000 de la Roma, nici la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Şlem al sezonului, din cauza unei accidentări la încheietura mâinii drepte, care persistă de câteva zile. Spaniolul, numărul doi mondial la momentul anunţului, nu îşi va putea apăra titlurile câştigate în 2025 în cele două mari competiţii.
Decizia are efect direct în clasamentul ATP: Alcaraz va pierde 3.000 de puncte – 1.000 aferente titlului de la Roma şi 2.000 pentru titlul de la Paris, pe care nu îl va putea revalida. Într‑o declaraţie postată pe reţelele sociale, jucătorul a subliniat că, după rezultatele investigaţiilor medicale efectuate, cel mai prudent este să nu ia parte la aceste turnee şi să aştepte evoluţia recuperării pentru a stabili momentul revenirii pe teren. „Este un moment dificil pentru mine, dar sunt convins că voi reveni mai puternic”, a adăugat Alcaraz.
Accidentarea s‑a produs în timpul primului său meci la Barcelona Open Banc Sabadell – Trofeul Conde de Godó, turneu de la care s-a retras, el retrăgându-se şi de la Mutua Madrid Open. În contextul acestor retrageri şi a evoluţiei simptomelor, Alcaraz a optat pentru o abordare conservatoare, renunţând la participarea în capitala Italiei, precum şi la turneul parizian, pe care l‑a dominat în ultimele două ediţii.
Pentru spaniol, acesta va fi al doilea turneu de Mare Şlem din carieră pe care îl ratează, după ce a lipsit deja de la Australian Open 2023 din cauza unei accidentări la piciorul drept. În funcţie de evoluţia tratamentului, revenirea sa ar putea avea loc în sezonul pe iarbă, dar este clar că va rămâne pe tuşă cel puţin două luni. Cea mai lungă pauză din carieră rămâne cea de aproximativ trei luni, între noiembrie 2022 şi februarie 2023.