Reacţia lui Ciucă după scandalul stârnit de familia Şoşoacă privind sechestrarea şi agresarea jurnaliştilor italieni
alte articole
Premierul Nicolae Ciucă consideră “inacceptabil” incidentul în care au fost implicaţi senatoarea Diana Şoşoacă, soţul ei şi jurnaliştii de la RAI 1, se arată într-un comunicat oficial al Guvernului.
Totodată, Executivul condamnă cu “fermitate” intimidarea jurnaliştilor şi cere clarificarea în “regim de urgenţă” a scandalului izbucnit la cabinetul de avocatură al senatoarei.
Reacţia oficială a Guvernului
“Guvernul României condamnă cu fermitate orice acţiune de intimidare a jurnaliştilor sau de obstrucţionare a dreptului la liberă informare a cetăţenilor.
Libertatea de exprimare, dreptul la opinie şi accesul la informaţii sunt garanţii ale unei democraţii consolidate şi ale funcţionării statului de drept.
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă consideră inacceptabil acest incident şi respinge categoric manifestarea diferenţelor de opinii prin violenţă.
Prim-ministrul României este preocupat de acest caz, care trebuie clarificat în regim de urgenţă de instituţiile abilitate ale statului”.
Scandalul provocat de familia Şoşoacă
Scandalul iscat în biroul de avocatură al senatoarei Diana Şoşoacă, ce a implicat agenţi de poliţie şi jurnalişti de la postul de televiziune RAI 1, a prins amploare. Incidentul a avut loc în timpul unui interviu pe care jurnaliştii italieni îl luau senatoarei Şoşoacă pe tema pandemiei de SARS-CoV-2.
Jurnalista italiană Lucia Goracci a depus la Poliţia Română o plângere în care spune că Dumitru-Silvestru Şoşoacă, soţul senatoarei, a lovit-o, a muşcat-o de mână şi i-a smuls masca de pe faţă. Goracci, jurnalistă italiană cu o amplă experienţă de corespondent de război, a făcut o plângere penală de 10 pagini pe care a depus-o la Secţia 4 de Poliţie din Bucureşti, relatează Hotnews.ro.
Plângerea a fost formulată luni, după scandalul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, unde soţul senatoarei a fost audiat pentru ultraj.
Mai mult, UsigRai, sindicatul jurnaliştilor de la RAI, a cerut implicarea guvernului italian şi a Uniunii Europene în cazul jurnaliştilor “sechestraţi şi agresaţi în biroul senatoarei Diana Şoşoacă”. Detalii aici.