Războiul merge mai departe. Republicanii cer suspendarea procurorului adjunct al SUA, Rod Rosenstein, acuzat de frânarea dosarelor importante

Rod Rosenstein (AUL LOEB/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
26.07.2018

Membri republicani ai Camerei Reprezentanţilor, sub conducerea lui Mark Meadows, au înregistrat documente oficiale pentru punerea sub acuzare a adjunctului Procurorului General, Rod Rosenstein, potrivit unui anunţ făcut miercuri seară de Meadows pe Twitter.

Măsura are loc după câteva săptămâni de frustrare a investigatorilor congresionali, care l-au acuzat în repetate rânduri pe Rosenstein şi Departamentul de Justiţie (DOJ) de “frânarea” dosarelor privind investigaţiile lor. Congresmanii au susţinut că au fost duşi cu vorba, pe când Rosenstein şi restul DOJ au afirmat că predarea documentelor vitale ar compromite investigaţiile în curs de desfăşurare, potrivit site-ului Zero Hedge.

Nici chiar publicarea săptămâna trecută a unei versiuni redactate a cererii FBI, pe baza FISA (Foreign Intelligence Surveillance Act), de monitorizare a lui Carter Page, fost membru al campaniei preşedintelui Donald Trump, nu a fost suficientă pentru a-i descuraja pe congresmanii republicani să renunţe la eforturile lor de a obţine suspendarea lui Rosenstein. De fapt, publicarea cererii a sigilat soarta acestuia din urmă după ce a ieşit la iveală că cererea şi reînnoirile ulterioare – cel puţin una dintre ele fiind semnată de Rosenstein – au avut la bază controversatul “dosar Steele”.

În luna aprilie, 11 congresmeni au cerut anchetarea lui Hillary Clinton, fostul secretar de stat şi fosta candidată a Partidului Democrat la prezidenţialele din 2016, pentru că a ascuns plăţi de campanie pe care le-a făcut printr-o firmă de avocatură către Fusion GPS, o firmă de cercetare a opoziţiei însărcinată cu întocmirea renumitului “dosar Steele”, care a cuprins multe afirmaţii false şi neverificate despre preşedintele Donald Trump.

La sfârşitul lunii iunie, Rosenstein şi directorul FBI Christopher Wray s-au ciocnit cu republicanii din Camera Reprezentanţilor în timpul unei audieri încinse privind un raport intern al DOJ care a criticat faptul că investigaţia FBI asupra serverului privat de email al lui Hillary Clinton a implicat inclusiv agenţi care au manifestat ostilitate extremă faţă de Trump şi au acordat sprijin lui Clinton. Republicanii din Congres l-au întrebat pe Rosenstein cu privire la investigaţia Trump-Rusia care nu a furnizat până acum nicio concluzie privind colaborarea dintre campania Trump şi Kremlin.

“Această ţară suferă din cauza ei. Suntem divizaţi”, a afirmat republicanul Trey Gowdy despre investigaţia lui Mueller. “Indiferent ce aveţi, finalizaţi-o din cauză că ţara este sfâşiată”.

Rosenstein a evitat asumarea răspunderii pentru deciziile luate de subordonaţii săi şi, în acelaşi timp, a precizat că Mueller se mişcă “cât se poate de repede”, insistând că el “nu încearcă să ascundă nimic”.

“Nu sfidăm acest Congres şi nu vom sfida acest Congres”, a declarat Rosenstein congresmanilor, deşi republicanii nu au fost impresionaţi.

“Timp de 8 luni ei au avut oportunitatea să aleagă transparenţa. Dar, în schimb, au ales să reţină informaţii şi să obstrucţioneze orice efort al Congresului de a monitoriza situaţia”, a declarat Meadows. “Dacă Rod Rosenstein şi Departamentul de Justiţie nu ar fi avut nimic de ascuns, atunci cu siguranţă că ei nu s-ar fi comportat în acest mod”, potrivit unui articol publicat de New York Times.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor