Război între instituţiile statului. Sorin Cîmpeanu respinge cererea DSP Ilfov de închidere a tuturor şcolilor din judeţ

Sorin Cimpeanu - gov.ro
Sorin Cimpeanu - gov.ro (Epoch Times România)

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a reacţionat după ce în presă a apărut informaţia că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) din Ilfov urma să notifice toate şcolile din judeţ să treacă în online. Cîmpeanu s-a poziţionat împotriva ideii trecerii şcolilor în online - deşi rata de infectare în judeţ este una uriaşă - afirmând că „DSP Ilfov îşi depăşeşte atribuţiile legale, încalcă Hotărârea CNSU nr. 76 şi Ordinul comun 5338/2021 şi se substituie Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) şi tuturor unităţilor de învăţământ din Ilfov, relatează G4Media.

Direcţia de Sănătate Publică Ilfov este subordonată Ministerului Sănătăţii, condus interimar de Cseke Attila (ministru al Dezvoltării din partea UDMR), în timp ce Sorin Cîmpeanu este ministru PNL.

Ilfov are o rată de infectare de 15 cazuri la mia de locuitori, cea mai mare din ţară. Ministrul a transmis însă că:

  1. Sunt şcoli în localităţi din mediul rural în care rata de infectare este mică (diferit faţă de şcolile din localităţile în care rata de infectare este foarte mare).
  2. Sunt şcoli foarte aglomerate în care se învaţă în 2-3 schimburi, cu un număr maxim de elevi în clasă şi sunt şcoli în care se învaţă într-un singur schimb, cu un număr mic de elevi în clasă.

Direcţia de Sănătate Publică Ilfov a cerut carantinarea întregului judeţ, propunerea fiind respinsă de prefectură. În schimb, potrivit informaţiilor G4Media, DSP menţine propunerea de a trece toate şcolile din judeţ în sistem online. Potrivit surselor G4Media.ro, autorităţile trimit adrese către institutuţiile de învăţământ, astfel încât până la finalul săptămânii să ajungă la trecerea şcolilor în format online.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne