Război în coaliţie. Nicoleta Pauliuc îi cere lui Ciolacu să-l demită pe Rafila: Îi plac prea mult beneficiile şi privilegiile
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc i-a solicitat premierului Marcel Ciolacu să-l demită pe ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, după cel mai recent scandal de la Spitalul Pantelimon.
"De mai bine de un an de zile, de când Alexandru Rafila n-a fost în stare şi nici n-a vrut să promoveze normele de implementare ale Planului Naţional de Prevenire şi Combatere a Cancerului, susţin că lucrurile nu sunt în regulă la Ministerul Sănătăţii. Am purtat discuţii cu premierul Ciolacu în această circumstanţă şi i-am spus că Rafila îl minte. Am mai spus public şi că domnul Rafila nu are cum să mai continue în fruntea Ministerului Sănătăţii, pentru că, pur şi simplu, îi plac prea mult beneficiile şi privilegiile care vin odată cu funcţia şi a uitat de atribuţii. Spuneam aceste lucruri chiar când erau unii care se minunau că eu, membră a coaliţiei, îndrăznesc să mişc în front. E presa plină de aceste luări de poziţie tranşante. Din păcate, am avut dreptate", a precizat Nicoleta Pauliuc.
Conform liderului PNL, "oricâte glumiţe cinice în momente" tragice ar face premierul Ciolacu despre cartea scrisă de preşedintele PNL şi al Senatului, Nicolae Ciucă, realitatea nu se schimbă: Alexandru Rafila trebuie demis.
"Eu îl înţeleg pe şeful PSD că este supărat după ce domnul Rafila i-a stricat momentul în care voia să-şi anunţe candidatura la prezidenţiale, dar soluţia stă doar în pixul domniei sale. Eu cred că am trecut de faza în care acoperim un scandal de asemenea proporţii încercând să incendiem cu declaraţii politice agenda mass media. Încă sper că domnul Prim-ministru va da dovadă de înţelepciune, va face ce e normal şi ce trebuie, lăsând retorica politică pentru campanie. Există viaţă şi după alegerile din noiembrie-decembrie", a conchis Nicoleta Pauliuc.