Raportul Inspecţiei Judiciare menit să "îngroape" dezvăluirile Recorder despre gruparea Savonea, aruncat în aer

Fosta judecătoare Andrea Chiş, fostă membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care a dat o mărturie cutremurătoare în documentarul Recorder "Justiţie capturată", a dezvăluit problemele din raportul Inspecţiei Judiciare (IJ) menit să "îngroape" scandalul din sistemul judiciar.

Practic, punctele slabe din raportul Inspecţiei Judiciare au fost aprobate, aşa cum remarca şi fostul judecător Cristi Danileţ, "la foc automat de CSM pentru a acoperi problemele sistemice de la Curtea de Apel Bucureşti - cu alte cuvinte: IJ-CSM au încercat să ne păcălească".

Redăm mai jos analiza prin care Andrea Chiş desfiinţează raportul IJ:

Deficienţe punctuale ale raportului Inspecţiei Judiciare privind aspectele semnalate în documentarul Recorder „Justiţie capturată”

Îmi cer scuze anticipat pentru lungimea şi caracterul uşor tehnic (dar inteligibil publicului larg, sper) al următorului mesaj, dar am considerat esenţial să demontez punctual aspectele semnalate în acest raport.

1) Raportul este nelegal, nefiind semnat de niciun inspector, ci doar de inspectorul şef, care pare să-l fi întocmit singur, pentru că, în dreptul semnăturii sale, nu scrie avizare, aspect semnalat de un membru al Secţiei pentru judecători în şedinţa din 5 februarie 2026 (minutul 39 şi urm.), fiind şi unul dintre motivele de nelegalitate pentru care doi membri au respins adoptarea raportului.

Atribuţiile inspectorului şef în ceea ce priveşte rapoartele întocmite de inspecţie sunt reglementate în art. 74 lit. l din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, care prevede că acesta „verifică, aprobă, confirmă sau avizează, în condiţiile legii şi ale Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, rezoluţiile, rapoartele şi celelalte acte întocmite de inspectorii judiciari”. Aşadar, inspectorul şef nu poate întocmi el însuşi rapoarte, ci doar le poate verifica şi aviza pe cele întocmite de judecătorii inspectori.

2) Inspectorul şef a întocmit raportul în data de 26 ianuarie 2026, dar, înainte de asta, în data de 13 ianuarie 2026, a formulat declaraţii într-un interviu acordat juridice.ro, din care extrag: „percepţiile şi sentimentele au devenit criteriul principal de evaluare a activităţii unor instituţii ori persoane”, „criticile formulate au la bază percepţii subiective ale unor persoane care, într-un moment sau altul, au avut tangenţă cu zona administrativă a justiţiei”, „responsabilitatea noastră principală este aceea de a acţiona prin instrumentele legale pe care le avem la dispoziţie, nu doar de a constata sau enunţa nemulţumiri. Oamenii aşteaptă măsuri, nu doar evaluări declarative”, „atacuri(lor) neexplicate nici azi prin vreun argument din partea unor magistraţi, jurnalişti, ori politicieni de vârf.”

Pentru că şi-a exprimat părerea anterior întocmirii vreunui raport, inspectorul-şef s-a pus singur într-o situaţie de conflict de interese. Tot ce a făcut ulterior a fost să confirme ceea ce a afirmat fără nicio verificare, întregul raport fiind biasat din mai multe perspective.

3) Critici punctuale privind conţinutul:

3.1. Felul în care au fost stabilite obiectivele: acestea se limitează doar la cele 4 dosare investigate de Recorder, fără a verifica dosarele prescrise şi modificările completurilor de judecată în perioada indicată în documentar, pentru a înţelege dacă este vorba despre probleme punctuale sau sistemice (şi aceasta nu doar la instanţa analizată). Aceasta în condiţiile în care, imediat după stabilirea obiectivelor, raportul afirma că documentarul vizează cazuri punctuale din care, în mod inductiv, concluzionează că ar semnala probleme sistemice. Cu alte cuvinte, omite cea mai importantă problemă, caracterul sistemic al neregularităţilor invocate, susţinând că nu există, fără nicio verificare în acest sens.

3.2. Aşa cum s-a invocat de către un (alt) membru al CSM (min. 31 şi urm., min. 41 şi urm.), raportul cuprinde multe greşeli/inadvertenţe raportat la hotărârile de colegiu menţionate în cuprinsul său şi, mai mult decât atât, cuprinde considerente care nu se regăsesc în hotărârile de colegiu depuse ca anexe. Putem concluziona de aici că inspectorul şef a adăugat de la sine motive justificative ale actelor colegiului de conducere al CAB, motive care nu se regăsesc în hotărârile de colegiu anexate raportului.

3.2 Inspectorul şef nu face decât să enumere modificările efectuate în completurile de judecată şi să spună că este vorba despre cauze obiective, fără să explice de ce sunt acelea cauze obiective.

De exemplu, e considerată cauză obiectivă integrarea unor nou veniţi (în două din patru dosare analizate, motiv, de altfel, inexistent în hotărârile de colegiu, conform dezbaterilor din secţie). Nu explică, însă, de ce, în loc să li se dea dosare noi, se iau dosarele altor completuri pentru a le fi redistribuite.

Nu se verifică şi nu se explică de ce se acordă de către preşedintele CAB aviz pozitiv pentru detaşarea unui judecător în CSM şi de ce este solicitat exact acel judecător de către CSM într-o procedură complet netransparentă.

Nu se cercetează de ce un judecător este mutat de la o secţie penală la alta în vederea echilibrării volumului de muncă, în loc să se dea mai multe dosare secţiei mai puţin încărcate sau de ce judecătorul nu-şi putea continua dosarele în condiţiile în care a rămas la aceeaşi instanţă şi nu şi-a schimbat specializarea.

Se invocă, în cazul Vanghelie, faptul că dosarul era prescris la momentul înregistrării apelului (2021), fiind prescris încă din anul 2017, omiţându-se faptul că prescripţia nu era previzibilă la momentul acela şi încă mult timp după, pentru că ea a fost constatată în baza unor hotărâri ulterioare ale CCR şi ale ÎCCJ (pronunţate în instrumente de unificare a jurisprudenţei). Acesta a şi fost motivul pentru care prescripţia nu a fost constatată timp de 4 ani, decizia din apel fiind pronunţată abia în 2025.

Inspectorul şef nu verifică şi nu explică cum şi de ce nu a fost prelungită delegarea colegului judecător Beşu, în condiţiile în care, conform declaraţiilor acestuia din documentar, acesta avea dosare pe rolul CAB în care amânase pronunţarea pentru un termen ulterior împlinirii ultimului termenul de delegare, nefiind avertizat de lipsa prelungirii şi de motivele unei astfel de decizii. Aşadar, mai multe dosare care aşteptau pronunţarea hotărârii au trebuit repuse pe rol şi judecata luată de la capăt, fără să se verifice de către Inspecţia Judiciară dacă vreunul s-a prescris din acest motiv. În plus, în dosarul amintit în documentar, colegul făcea parte dintr-un complet de divergenţă şi nu s-a mai putut pronunţa cu privire la aspectele care produseseră divergenţa.

Nu s-a verificat existenţa cererii unui judecător de echilibrare a volumului său de muncă, ci doar hotărârea colegiului care afirmă acest lucru şi nici motivul pentru care echilibrarea s-a făcut prin luarea unui anumit dosar şi nu a altuia şi de ce nu s-a făcut prin blocarea repartizării unor dosare noi în locul luării unui anumit dosar cu impact mediatic.

Cercetările acestea, sumare cum sunt, se întind pe 11 pagini din cele 39 ale raportului, după care se reiau etichetele din interviul acordat de către inspectorul-şef pentru juridice.ro şi apoi acesta prezintă o analiză făcută într-o cheie proprie a contextului social şi politic (analiză invocată, la rândul ei, de un alt membru al CSM, de data aceasta, pentru a susţine raportul, min. 43,30), cu accent pe perioada de funcţionare a unui anumit guvern, ceea ce imprimă raportului o tentă politică.

Apoi este analizată şi etichetată în stilul caracteristic de inspectorul-şef activitatea de comunicare în spaţiul public a unor colegi, folosindu-se, de exemplu, în cazul colegului Beşu, expresii cum ar fi „deturnarea unei experienţe profesionale individuale într-un instrument de validare narativă a unei teze generale privind presupuse mecanisme de constrângere”. Inspectorul şef scrie o compunere, dar nu îl audiază pe judecătorul care a reclamant neregularităţile şi nu cercetează punctual aspectele invocate de acesta în documentar privind presiuni exercitate asupra judecătorilor de către conducerea instanţei.

3.3. Raportul a apărut în presă într-o modalitate necunoscută, dar, ce este interesant, este că varianta ajunsă la presă nu cuprinde probele, adică anexele constând în documentele care au stat la baza întocmirii lui, mai cu seamă hotărârile colegiului de conducere al CAB la care se face referire în raport, contestate de unul dintre membrii Secţiei pentru judecători. Comunicatul de presă al CAB, ca şi raportul Inspecţiei Judiciare ajuns în presă, omit exact aceste documente esenţiale pentru cercetarea cel puţin a celor 4 dosare din documentar.

Lipsa încrederii în actul de justiţie invocată în raportul inspectorului-şef îşi are rădăcina, în opinia mea, mai cu seamă în lipsa de transparenţă a instituţiilor din sistemul judiciar, raportul însuşi fiind un exemplu în acest sens.