Raluca Turcan s-a plâns că primeşte zece telefoane de ameninţare în fiecare zi

Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, a declarat că primeşte câte zece telefoane cu ameninţări în fiecare zi, dar nu este speriată.
Raluca Turcan Deputat PDL (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
09.07.2012

Vicepreşedintele PDL, Raluca Turcan, a declarat că primeşte câte zece telefoane cu ameninţări în fiecare zi, dar nu este speriată. Ea a precizat că la fel s-a întâmplat şi în cazul campaniei electorale, iar atunci a depus plângere la poliţie.

Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă pe care Turcan a susţinut-o la Sibiu, iar în imobilul unde a dat declaraţii a intrat în bărbat neinvitat.

"Să discutaţi că ne-aţi tăiat pensiile, de patru luni nu am ce mânca, asta să discutaţi. Suntem oameni bătrâni, ne-aţi tăiat pensiile de handicap. Am lucrat 47 de ani într-o întreprindere şi dumneavoastră mi-aţi tăiat pensia. Mai ai curajul să vii să zâmbeşti! Suntem 950 de oameni în situaţia asta, de luni nu am luat banii. Nu am ce mânca, nu mă angajează nimeni. Aveţi tupeul să veniţi în faţa noastră. Să vă prindem pe aici cu domnul Băsescu, să vedeţi ce veţi păţi. Să nu aveţi tupeul să veniţi în Sibiul ăsta. Mi-ar crăpa obrazul de ruşine. Vă sparg geamul şi să mă bage în puşcărie că măcar acolo nu-mi trebuie bani, că am ce mânca", a strigat bărbatul.

După ce Turcan i-a cerut să plece, bărbatul a spus că o va urmări zi şi noapte. Ea a declarat că nu se teme, pentru că a mai avut parte de asemenea ameninţări, dar se simte cu conştiinţa împăcată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor