Raluca Turcan: Nicuşor Dan să desemneze DE URGENŢĂ premier. După patru luni, limitele Guvernului demis încep să coste

Raluca Turcan (Foto Facebook)
Andrei Pricopie
14.09.2026
Raluca Turcan (Foto Facebook)
Andrei Pricopie
14.09.2026

Preşedintele Nicuşor Dan trebuie să desemneze de urgenţă o persoană pentru funcţia de prim-ministru. Patru luni de provizorat sunt deja prea mult pentru o ţară care are nevoie de decizii, nu de calcule politice, a transmis, via Facebook, deputata PNL Raluca Turcan.

"Guvernul Bolojan a livrat: reforme, PNRR, stabilizare economică şi recâştigarea încrederii internaţionale. A pus România pe o traiectorie de redresare, într-un context extrem de dificil. Dar un guvern demis are puteri limitate. Iar după patru luni, limitele încep să coste. România are nevoie urgent de rectificare bugetară, inclusiv pentru domenii esenţiale precum sănătatea şi transporturile. Trebuie pregătit bugetul pentru 2027. Trebuie închise procedurile PNRR şi trebuie continuată reducerea cheltuielilor statului, astfel încât să păstrăm traiectoria de stabilitate bugetară. În plus, fiecare zi de incertitudine politică poate însemna împrumuturi mai scumpe, mai puţină încredere din partea investitorilor şi o presiune suplimentară asupra ratingului de ţară", a declarat Raluca Turcan.

În opinia deputatei PNL, de aici înainte, fiecare zi de amânare a desemnării unui premier are un cost pentru întreaga ţară.

"Calculele politice, simpatiile şi antipatiile nu mai pot ţine România pe loc. Majorităţile parlamentare se construiesc după desemnarea premierului. Tocmai aceasta este misiunea celui desemnat: să negocieze sprijinul necesar pentru învestirea unui guvern. PNL a spus clar ce nu va face: nu vom vota un guvern cu PSD. Dar suntem gata să discutăm o soluţie responsabilă pentru România. Inclusiv un guvern cu adevărat tehnocrat, format din profesionişti independenţi, nu din oameni controlaţi politic din birourile PSD. Un guvern cu mandat clar, care să rezolve urgenţele, să continue redresarea şi să redea ţării stabilitatea de care are nevoie. România nu poate rămâne captivă la nesfârşit între un guvern cu atribuţii limitate şi partide care fac şi desfac majorităţi fără să-şi asume guvernarea", a adăugat Raluca Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos