Raluca Prună: Am votat cu Nicuşor Dan. Regret. Trebuia să-mi anulez votul. Pe justiţie, nu pare că ştie ce face. Noapte bună!

Fosta ministra a Justiţiei din Guvernul Cioloş, Raluca Alexandra Prună, l-a criticat pe preşedintele Nicuşor Dan după ce a dat undă verde procurorilor doriţi de PSD la şefia Parchetelor.
"Am votat cu Nicuşor Dan. Am îndemnat public şi nepublic pe mulţi să îl voteze. Regret. Trebuia să îmi anulez votul. Pe justiţie, Preşedintele nu pare că ştie ce face. La asta mă refer, că la asta mă pricep. Restul o fi perfect şi nu pricep eu. Noapte bună!", a declarat Raluca Prună.
Reamintim că preşedintele Nicuşor Dan a anunţat miercuri seară, în cadrul unei conferinţe de presă, că a dat undă verde pentru 7 dintre cele 8 propunerii făcute de ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, la şefia marilor parchete. Detalii aici.
"Am semnat decretele pentru numirea doamnei Cristina Chiriac în funcţia de procuror general, a domnului Viorel Cerbu la DNA şi a domnului Codrin Miron la DIICOT. Vor începe în 15 aprilie.
Am semnat decretul pentru numirea lui Marius Voineag ca adjunct la Parchetul General, pentru doamna Marinela Mincă în funcţia de procuror-şef adjunct DNA, pentru domnul Marius Ştefan în funcţia de procuror-şef adjunct DNA şi pentru domnul Alex Florenţa în funcţia de procuror-şef adjunct DIICOT.
Am respins candidatura domnului Gil Julien Grigore-Iacobici pentru funcţia de procuror-şef adjunct DIICOT", a declarat Nicuşor Dan.