Rafila: Sunt spitale care nu mai au bani să cumpere medicamente pentru pacienţi

Alexandru Rafila
Ana Ion
14.10.2023

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a admis că unele spitale nu mai au bani să cumpere medicamente pentru pacienţi pentru că au epuizat bugetul pe 2023, deşi mai sunt încă două luni şi jumătate până la finalul anului. Potrivit acestuia, unele spitale au epuizat deja bugetul pe 2023, însă nu din cauza unor erori de management, ci din cauza preţurilor mai mari la energie şi la materiale sanitare.

„La spitale au crescut foarte mult cheltuielile cu energia şi cu materialele sanitare. Nivelul de decontare a serviciilor medicale este cel istoric, tot atât se dă, nu se dă mai mult. Trebuie să se găsească o soluţie să se finanţeze, au cam terminat banii acum.

Sunt spitale care nu mai au bani să cumpere medicamente pentru pacienţi. Aceste două probleme sunt legate de medicamente. Ce cumpără spitalul pentru propriii pacienţi şi ce se compensează de către Casa de Asigurări de Sănătate la farmacii.

Sunt nişte termene de plată de maxim 120 de zile. Au fost depăşite în multe cazuri. Şi atunci efortul financiar vine pe producător şi pe distribuitor, că e un lanţ. Trebuie să găsim o soluţie intermediară până la rectificarea bugetară", a declarat Rafila, potrivit Newsweek.

„Şi dumneavoastră, dacă ar trebui să trăiţi cu salariul pe care îl aveaţi acum 5 ani, probabil că aţi avea probleme foarte mari de la lună la lună”, a argumentat Alexandru Rafila la Prima TV, pentru a explica de ce unele spitale au epuizat bugetul.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă sistemul medical se confruntă cu o criză financiară.

„Trebuie să facem un disclaimer (clarificare - n.r.) şi anume: nu este o pasare de responsabilitate în niciun fel. Lucrăm împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Decontarea medicamentelor compensate şi gratuite şi finanţarea spitalelor se face de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin Casele judeţene. Nu are legătură Ministerul Sănătăţii. Asta nu înseamnă că suntem dezinteresaţi, că nu suntem parte a acestei probleme.

În urmă cu două săptămâni, Guvernul României a aprobat printr-un Memorandum propus de către Ministerul Sănătăţii şi de către Casa de Asigurări de Sănătate suplimentarea bugetului Casei cu 2,5 miliarde de lei, dintre care 1,5 miliarde credite bugetare şi 1 miliard credite de angajament. Ca să se poată plăti ce? Medicamentele compensate şi gratuite, medicii de familie care nu-şi primiseră banii şi programele de sănătate.

Programele de sănătate curative, pentru pacienţii oncologici, pentru pacienţii cu diabet, pentru pacienţii cu boli rare sunt decontate tot de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Şi încercăm împreună să găsim o soluţie pentru finanţarea spitalelor până la sfârşitul anului pentru că există probleme”, a afirmat Alexandru Rafila.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor