Raeţchi: După ani de zile de intangibilitate, axa Udrea-Ponta a devenit, brusc, tangibilă
alte articole
Deşi când au venit mascaţii la fratele preşedintelui Traian Băsescu, Victor Ponta îi sugera acestuia să îşi dea demisia "tocmai pentru a nu arunca o umbră de îndoială asupra activităţii Justiţiei", acum, că procurorii au ajuns la familia lui – generând glorioasa linie continuă "fratele lui Băsescu, mătuşa lui Năstase, sora şi cumnatul lui Ponta" – nu va mai fi vorba despre nicio demisie, scrie deputatul de Diaspora, Ovidiu Raeţchi, într-un articol pentru stiripesurse.ro
Deputatul aminteşte ce declara premierul Victor Ponta despre anchetarea fratelui lui Traian Băsescu:
"Este momentul în care însuşi preşedintele trebuie să sprijine prestigiul şi independenţa justiţiei şi să renunţe la funcţia din care orice român poate să creadă că, într-un fel sau altul, influenţează aflarea adevărului şi sancţionarea celor vinovaţi. Independenţa şi prestigiul justiţiei trebuie să fie apărate de preşedintele ţării chiar şi prin acest sacrificiu personal, şi anume de a spune OK, renunţ la funcţia mea ca să nu spună cineva că de aia nu e anchetat fratele meu într-o situaţie în care oameni care au făcut mult mai puţin decât Mircea Băsescu sunt acum în faţa legii…
Cred că preşedintele României şi nu doar al României, ci orice preşedinte dintr-o ţară europeană, în faţa unei asemenea situaţii, tocmai pentru a nu arunca o umbră de îndoială asupra activităţii Justiţiei, ar trebui să demisioneze imediat… Dar am văzut un caz foarte clar de trafic de influenţă realizat de către fratele preşedintelui, de către domnul Mircea Băsescu, un caz care, dacă ar fi implicat o altă persoană, acea persoană era arestată demult.
Eu nu sugerez vreo acţiune a Justiţiei, nici vorbă. Sugerez sau spun direct un singur lucru: că este un moment în care instituţiile statului, instituţiile de Justiţie pot într-adevăr să dea marele examen al independenţei. Este un moment extraordinar de important, un test pentru independenţa reală a Justiţiei din România şi eu am încredere că îl va trece", declarat Victor Ponta.
"Cam aşa comenta carnasiera politică Victor Ponta – pitită acum prin birouri de asistenţi şi adjuncţi de sub-sub-secretari de stat din SUA – ancheta din cazul fratelui prezidenţial mai nătărău şi mai orientat spre discriminarea pozitivă, în Justiţie, a lui Bercea şi Basica" scrie deputatul liberal.
"Acum, când mascaţii au ajuns la familia lui – generând glorioasa linie continuă "fratele lui Băsescu, mătuşa lui Năstase, sora şi cumnatul lui Ponta" – nu va mai fi vorba despre nicio demisie. "Continuitatea guvernării", "bunele rezultate economice", "situaţia complicată din zonă" şi, desigur, "responsabilitatea faţă de proiectul USL" îl vor ţine pe Ponta strâns lipit de scaunul de premier", a continuat deputatul Ovidiu Raeţchi.
În opinia deputatului de Diaspora, este devreme pentru speculaţii politice şi învinuiri neavizate în cazul anchetării familiei Ponta, însă un anumit semnal merită însă remarcat: "după ani de zile de intangibilitate, axa Udrea-Ponta a devenit, brusc, tangibilă", ori "în cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii".
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.