Raed Arafat: Urmează o perioadă dificilă, în care Covid va fi asociat cu gripa sezonieră

Raed Arafat - gov.ro
Raed Arafat - gov.ro (Epoch Times România)

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, duminică seara, că urmează o perioadă dificilă întrucât există riscul ca gripa sezonieră să fie asociată cu COVID-19, astfel că efectele ar putea fi dintre cele mai grave. În acest context, Arafat a făcut un apel la populaţia vulnerabilă să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, eliminând astfel cel puţin un risc.

„Ne aşteptăm ca în luna octombrie să vedem efectele bineînţeles la reluarea mai multor activităţi: şcoală, revenirea la locul de muncă, la birouri, chiar dacă acolo sperăm să se respecte regulile, să se transmită mai puţin în zonele respective. Activităţile reluate recent, campania electorală, alegerile, toate înseamnă anumite riscuri care pot duce la o creştere a numărului cazurilor în luna octombrie. Trebuie să fim pregătiţi şi pentru acest lucru, dar şi pentru [...] gripa sezonieră. Se va asocia COVID-ul cu gripa sezonieră şi o să avem o perioadă dificilă, pentru că persoanele vulnerabile pentru COVID sunt vulnerabile inclusiv în cazul gripei sezoniere. De aici, sfatul pe care l-am dat: să se vaccineze împotriva gripei sezoniere”, a afirmat Raed Arafat la Antena 3.

Arafat a precizat că Ministerul Sănătăţii a achiziţionat doze de vaccin, astfel că persoanele în vârstă, cele vulnerabile se pot vaccina.

„Există, din câte înţeleg, doze care au fost achiziţionate şi aduse de Ministerul Sănătăţii, deci persoanele vulnerabile, persoanele în vârstă, să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. Cu asta elimină, cel puţin, un risc, chiar dacă nu total, pentru că poţi încă să faci gripă, dar o faci într-o formă atenuată dacă eşti vaccinat", a declarat oficialul.

Secretarul de stat din MAI a reiterat necesitatea respectării în continuare a regulilor de distanţare, protecţie şi igienă pentru a evita infectarea cu COVID-19.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură