Radu Mazăre vrea ca Primăria să preia Cazinoul şi să facă licitaţie internaţională pentru a-l vinde
alte articole
Radu Mazăre, primarul Constanţei, a declarat, miercuri, că va scoate la vânzare Cazinoul din Constanţa, după ce Ministerul Dezvoltării nu a reuşit să aloce fondurile necesare pentru reabilitarea clădirii, transmite corespondentul NewsIn.
”Anul trecut, după discuţiile pe care le-am avut cu madam Udrea şi în care spunea că ne va repara Cazinoul, am emis o hotărâre de Consiliul Local şi am fost de acord ca imobilul să ajungă la Ministerul Dezvoltării pentru un an de zile, timp în care ministerul este obligat să înceapă lucrările. Până la ora actuală nu a început lucrările. S-au încurcat în licitaţii, contestaţii... a expirat termenul. Ca atare, o să le facem solicitarea să ne dea Cazinoul înapoi, pe care îl vom scoate la vânzare şi vom organiza o licitaţie internaţională”, a spus Mazăre.
”Eu am spus dintotdeauna că soluţia ca statul să investească 10 milioane de euro în Cazino nu mi se pare o soluţie viabilă. Cu atât mai mult după ce se investesc aceşti bani Cazinoul ar urma să fie concesionat probabil cu 100-150 de mii de euro pe an. Soluţia care mi se pare viabilă este ca el să fie vândut, reabiliat de o firmă privată şi folosit ca şi cazino. Să dea Dumnezeu să avem cumpărători”, a subliniat Mazăre.
Primarul a mai afirmat că banii care fuseseră alocaţi anul acesta pentru repararea Cazinoului, respectiv 1,6 milioane de euro din totalul de 10 necesari, vor reveni tot Constanţei.
”Am discutat cu ministrul Hellvig şi vom construi din ei, până în sezonul viitor, un teleschi pe lacul Siutghiol, un teleschi care va avea 750 de metri lungime, va avea şi două pasarele în capete. De altfel, Ceauşescu însuşi avea un teleschi pe lacul Siutghiol şi o să-l amplasăm exact în aceeaşi poziţie, respectiv la începutul staţiunii Mamaia, vizavi de Aqua Magic. Noi aveam studiu pentru acest teleschi, SF, MF, cu tot ce este nevoie, acum doar am actualizat ce mai era necesar”, a spus primarul. Acesta a afirmat că lucrările vor începe la sfârşitul lui noiembrie - începutul lui decembrie.