Putin şi Xi se opun intervenţiei militare în Venezuela, susţin acordul nuclear iranian
alte articole
Preşedintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită de trei zile în Rusia, cu ocazia forumului economic de la Sankt Petersburg, şi se va întâlni cu “cel mai bun prieten” al său Vladimir Putin. Cei doi lideri au o relatie tot mai puternică şi puncte de vedere comune asupra unor subiecte geopolitice şi comerciale.
Într-un interviu acordat marţi mass mediei ruseşti înaintea discuţiilor, Xi a afirmat că “poziţia Chinei este consecventă şi clară” în ceea ce priveşte Venezuela, insistând ca “problemele relevante să fie soluţionate de partidele venezuelene de la guvernare şi din opoziţie printr-un dialog politic cuprinzător în cadrul constituţional”, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.
“Ne opunem interferenţei din afară şi sancţiunilor unilaterale, precum şi utilizării forţei sau a ameninţării privind utilizarea forţei”, a adăugat Xi.
Cu privire la programul nuclear al Iranului, Xi a afirmat că, din cauza “presiunii extreme” şi a sancţiunilor unilaterale impuse de SUA, “problema nucleară iraniană şi situaţia din întregul Orient Mijlociu s-au amplificat şi situaţia este îngrijorătoare”.
“Acordul global privind problema nucleară iranienă este rezultatul multilateralismului. Este esenţial pentru regimul internaţional al neproliferării nucleare şi pentru pacea şi stabilitatea în Orientul Mijlociu şi [acordul] ar trebui respectat şi, de asemenea, implementat în întregime şi într-un mod eficient”.
“China şi Rusia sunt foarte consecvente în opiniile lor şi în poziţia privind problema nucleară iraniană”, a mai declarat liderul comunist Xi Jinping.