Putin semnează legea care acordă foştilor preşedinţi ruşi posibilitatea de a fi senatori pe viaţă
alte articole
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat, marţi, un proiect de lege care permite foştilor preşedinţi să devină senatori pe viaţă atunci când părăsesc funcţia.
Legea este cea mai recentă modificare legislativă privind foştii preşedinţi ai Rusiei, declanşând numeroase speculaţii cu privire la viitorul preşedintelui Vladimir Putin, după expirarea limitei actualului mandat - în 2024.
Legea face parte, de asemenea, din reformele constituţionale radicale care îi permit lui Putin să ignore limitele actuale impuse funcţiei de preşedinte şi să candideze pentru încă două mandate de şase ani fiecare.
Conform legii nou semnate, funcţia de senator pe viaţă este acordată atât preşedinţilor care părăsesc funcţia la sfârşitul mandatului, cât şi celor care demisionează anticipat. Se aplică retroactiv şi lui Dmitri Medvedev, care l-a înlocuit pe Putin ca preşedinte pentru un mandat în 2008-2012. Medvedev este în prezent adjunctul lui Vladimir Putin în Consiliul de Securitate al Rusiei.
Preşedinţii care părăsesc funcţia după adoptarea legii au la dispoziţie trei luni după demisie sau retragere pentru a cere poziţia de senator pe viaţă. Medvedev, conform legislaţiei, poate face cererea oricând.
Preşedintele poate numi 30 din 170 de senatori, dintre care şapte pot fi numiţi pe viaţă, conform textului legii. Foştii preşedinţi pot refuza, de asemenea, să devină senatori.
Legea intră în vigoare în ziua publicării: marţi.
Legislaţia rusă acordă în prezent imunitate faţă de urmărirea penală membrilor ambelor camere ale Parlamentului. Cu toate acestea, senatorii ruşi au trimis săptămâna trecută un proiect de lege la biroul lui Putin, acordând în mod explicit foştilor preşedinţi imunitate pe viaţă faţă de urmărirea penală. Proiectul de legislaţie face parte, de asemenea, dintr-un set mai larg de reforme constituţionale aprobate de alegătorii ruşi în această vară într-un referendum contestat de opoziţia rusă.
Putin a declarat în cadrul conferinţei sale de presă anuale, săptămâna trecută, că încă nu a decis dacă va candida din nou la preşedinţie în 2024.