PSD se laudă că a dat un vot decisiv în Parlamentul European pentru a bloca acordul Mercosur şi a-l trimite la Curtea de Justiţie

Parlamentul European a decis, cu o majoritate strânsă de 334 la 324 de voturi, să trimită acordul UE–Mercosur spre validare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. PSD se laudă că cele 10 voturi ale europarlamentarilor săi au fost decisive.
Redăm mai jos comunicatul PSD:
Victorie extraordinară în Parlamentul European în privinţa Acordului Mercosur, cu votul decisiv al europarlamentarilor PSD
Votul europarlamentarilor PSD a înclinat decisiv decizia Parlamentului European în favoarea verificării Acordului Mercosur de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene!
Decizia Parlamentului European de a solicita CJUE să analizeze dacă Acordul Mercosur respectă tratatele europene a fost adoptată cu o majoritate de 334 de voturi pentru, faţă de 324 de voturi împotrivă. Cele 10 voturi ale europarlamentarilor PSD au făcut diferenţa!
Aşa cum a promis, PSD a votat pentru protejarea fermierilor români şi a sectorului agricol din România şi din Europa. Votul exprimat astăzi în Parlamentul European va suspenda procedura de adoptare a Acordului Mercosur până la pronunţarea CJUE.
PSD va continua să folosească toate canalele posibile pentru a determina ca instituţiile europene să introducă în Acord garanţii ferme şi eficiente care să asigure o competiţie egală între fermierii europeni şi cei din America Latină.
PSD consideră că beneficiile incontestabile ale Acordului Mercosur nu trebuie obţinute în dauna unor sectoare de activitate care au o pondere semnificativă în economia naţională a României. Susţinem Acordul, dar cu garanţii corecte pentru fermierii români şi europeni.
Efectele votului din Parlamentul European:
Dacă votul pentru avizare este majoritar, atunci procesul de aprobare a Acordului Comercial Interimar (ITA) va fi suspendat până la decizia CJUE.
Dacă CJUE va stabili că Acordul nu respectă legislaţia europeană, atunci în funcţie de motivaţia instanţei, va trebui reluat procesul de adoptare sau chiar întreg procesul de renegociere cu statele Mercosur. Acest lucru va permite includerea în Acord a unor garanţii mai ferme pentru fermierii din Uniunea Europeană.
Dacă CJUE va stabili că Acordul respectă legislaţia UE, atunci procesul de aprobare va fi reluat, cu şanse relativ mari de a fi aprobat şi implementat fără garanţiile suplimentare cerute de fermierii români şi europeni.