PSD împinge în spaţiul public varianta guvernării cu un premier tehnocrat [SURSE]

PSD susţine varianta unui premier tehnocrat şi împinge în spaţiul public această posibilă soluţie pentru rezolvarea crizei, au declarat pentru G4Media.ro surse din partid.
În spaţiul public au apărut mai multe voci care au pus în discuţie varianta unui premier tehnocrat. Printre numele vehiculate: Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naţionale a Republicii Moldova şi Dragoş Pâslaru, actual ministru al fondurilor europene.
Potrivit unor surse de la Cotroceni, preşedintele Nicuşor Dan nu are însă pe masă această soluţie în acest moment.
Pe de altă parte, liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat, marţi, la Radio România, că ”poate fi o soluţie”. Întrebat ”cum i se pare varianta unui premier tehnocrat” într-un interviu la Radio România, Grindeanu a răspuns: „A fost respinsă anul trecut, când am început discuţiile în această coaliţie, fiindcă şi atunci a existat această variantă. Nu ştiu, haideţi să vedem, n-aş exclude-o
„Şi aşa e un pic forţat, sau sunt forţate regulile astea ale democraţiei, când ai un premier de la un partid care a ieşit pe locul trei la alegeri, cum e cazul acum. Că despre asta vorbim. Dacă se ajunge la o variantă în care toată lumea e de acord cu un nume care are profilul să mulţumească partidele, să spunem, care astăzi compun coaliţia, poate fi o soluţie”, a declarat Sorin Grindeanu.
Potrivit unor surse liberale, PNL nu ia în calcul scenariul premierului tehnocrat, văzut că o metodă prin care PSD doreşte să conducă guvernul prin proxy.