PSD cere Guvernului să reducă şi accizele: Astfel de măsuri au fost deja implementate de mai multe state din UE

Sorin Grindeanu (Captură Facebook PSD)
Liliana Alexe
25.03.2026
Sorin Grindeanu (Captură Facebook PSD)
Liliana Alexe
25.03.2026

Partidul Social-Democrat solicită Guvernului să dispună şi o reducere a accizelor, pe lângă măsurile anunţate anterior pentru combaterea creşterii accelerate a preţurilor la carburanţi.

Într-un comunicat de presă transmis marţi, PSD - care are ministrul Energiei - susţine că intervenţia Guvernului a venit târziu, iar efectele măsurilor anunţate sunt prea mici în raport cu majorările preţurilor la pompă înregistrate în ultimele trei săptămâni.

„E prea târziu şi prea puţin! E nevoie de o intervenţie şi asupra accizelor!”, afirmă PSD.

Potrivit comunicatului de presă, PSD aminteşte că propunerile miniştrilor social-democraţi de la Energie şi Agricultură, formulate imediat după declanşarea conflictului din Orientul Mijlociu, prevedeau şi diminuări ale accizelor sau chiar o scutire totală în cazul motorinei utilizate în agricultură.

De asemenea, PSD subliniază că diminuarea accizelor pe carburanţi are un impact redus asupra bugetului de stat, având în vedere creşterea încasărilor din taxa pe valoare adăugată asociată acestor produse. În plus, o astfel de măsură ar scădea presiunea asupra firmelor care operează pe piaţa de carburanţi.

„Prin urmare, nu există niciun motiv rezonabil pentru blocarea unei astfel de măsuri care poate scădea presiunea preţurilor la pompă pentru cetăţeni şi pentru firmele româneşti.

PSD subliniază că astfel de măsuri au fost deja implementate de mai multe state din Uniunea Europeană, pentru protejarea economiilor naţionale”, a precizat sursa citată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos