PSD 2.0. Ciolacu: Am semnat cu Ponta un acord de creare de majorităţi în consiliile judeţene şi locale

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu (Epoch Times România)

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă la Piteşti, că a semnat cu liderul Pro România, Victor Ponta, un acord pe baza căruia se vor constitui majorităţi în consiliile locale şi judeţene după alegerile locale.

"E pentru prima oară, de 30 de ani, când decizia a fost că fiecare organizaţie să-şi facă singuri alianţele locale. Cu adevărat, acum câteva zile am semnat cu Victor Ponta un acord de creare de majorităţi la consiliile judeţene, consiliile locale, un fel de acord post-electoral. Şi aţi văzut decizia Comitetului Politic Naţional de a merge singuri pentru alegerile din 6 decembrie, într-un fel în oglindă cu decizia Gabrielei Firea de a candida singură, fără aranjamente politice pe care cetăţenii câteodată nu le percep, pentru Primăria Generală a Capitalei", a declarat Ciolacu, citat de Agerpres.

Liderul social-democraţilor precizase, pe 15 septembrie, că a primit aprobarea Comitetului Politic Naţional pentru crearea unor astfel de alianţe post-electorale.