Protestul pro-ruşilor organizat de Dodon la Chişinău a durat doar 30 de minute

Protest la Chişinău (Context.ro/Facebook)
Loredana Diacu
29.09.2025
Protest la Chişinău (Context.ro/Facebook)
Loredana Diacu
29.09.2025

Câteva sute de persoane au protestat luni, 29 septembrie, în faţa Parlamentului de la Chişinău, la îndemnul liderului Blocului patriotic al socialiştilor pro-ruşi, Igor Dodon, protestul fiind organizat în condiţiile în care partidul Maiei Sandu a câştigat detaşat alegerile, cu 55% din voturi.

Protestul a avut loc după ce, în noaptea alegerilor, Igor Dodon a acuzat, fără să prezinte nicio dovadă, fraudarea scrutinului de către partidul de guvernământ PAS al Maiei Sandu.

La protestul de astăzi, liderii pro-ruşi au fost huiduiţi de mai multe persoane aflate în mulţime, iar un bărbat a fost ridicat de poliţişti după ce a strigat „Slavă Ucrainei!”.

"Câteva sute de manifestanţi s-au adunat, la ora 12:00, în faţa clădirii Parlamentului de la Chişinău, pentru a protesta după alegerile parlamentare din Republica Moldova, la îndemnul lui Igor Dodon.

Protestul a fost întâmpinat de o contramanifestaţie a susţinătorilor PAS.

„PAS a pierdut alegerile în ţară, dar se menţine la putere numai datorită diasporei, dar nu ne predăm şi am depus contestaţii la Comisia Electorală Centrală”, a declarat Igor Dodon.

Vasile Tarlev, preşedinte al Partidului Viitorul Moldovei şi fost prim ministru al R. Moldova, s-a aflat şi el printre protestatari.

Dodon şi Tarlev au plecat din faţa Parlamentului după 30 de minute, iar manifestaţia s-a încheiat", scriu jurnaliştii de la Context.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor