Protest la Chişinău pentru anularea Zilei Victoriei
alte articole
Un grup de moldoveni cer anularea zilei victoriei, iar Ambasada Rusiei la Chişinău califică aceste acţiuni drept o insultă la adresa milioanelor de victime ale Marelui Război pentru Apărarea Patriei.
În cadrul unei acţiuni de protest, ce a avut loc în faţa Primăriei din Chişinău, un grup de bloggeri a cerut să fie anulată ziua de 9 Mai ca Zi a Victoriei. Potrivit Agenţiei INFOTAG, ei au promis să arunce şi să dea foc aparaturii în timpul concertului preconizat pentru 9 mai în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde vor cânta interpreţii ruşi. În acest sens, cele circa 10 persoane ce purtau drapelul României au scandat: ”Chirtoacă – trădător!”, ”Chirtoacă ne-a vândut pentru o copeică!”, etc.
Unul dintre manifestanţi a declarat pentru jurnalişti că ei vor să obţină explicaţii din partea lui Dorin Chirtoacă pe care intenţionează să-l întrebe ”de ce a permis Primăria să fie organizat un concert cu participarea interpreţilor ruşi şi de ce a permis să fie sărbătorită de 9 Mai Ziua Victoriei, căci de 9 Mai trebuie să fie marcată Ziua Europei”, scrie agenţia INFOTAG.
De asemenea manifestanţii au ameninţat că vor organiza acţiuni de protest pe 8 şi 9 mai şi că vor împiedica desfăşurarea concertului. Ei au încercat să intre în sala de şedinţe a Primăriei, însă, poliţia nu i-a lăsat.
Ulterior, în faţa manifestanţilor a ieşit Dorin Chirtoacă şi şi-a exprimat regretul ”că a ajuns să o vadă şi pe asta – primarul Chişinăului să fie acuzat de faptul că a fost cumpărat şi a permis Ambasadei Federaţiei Ruse, Unibank şi Ligii Tineretului Rus să organizeze Ziua Victoriei în Piaţa Marii Adunări Naţionale”.
El a recomandat ca pentru viitor Piaţa Marii Adunări Naţionale să fie ocupată din timp pentru manifestaţiile dedicate Zilei Europei, iar cei ”care vor să sărbătorească Ziua Victoriei să o facă în altă parte”.
Şi Acţiunea 2012 intenţionează să organizeze acţiuni de protest pe 7 şi 8 mai în faţa Primăriei municipiului Chişinău şi să ceară anularea concertului preconizat să se desfăşoare de 9 Mai în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Manifestanţii vor mai cere ca ziua de 9 Mai să fie declarată zi de doliu în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în timpul celui de-al doilea Război Mondial şi în memoria tuturor victimelor regimului sovietic din Basarabia.
În acelaşi timp, Ambasada Federaţiei Ruse la Chişinău califică drept ”provocatoare” îndemnurile făcute de Platforma Civică 2012, a bloggerilor şi a unor politicieni din Moldova de a declara ziua de 9 Mai drept ”zi de doliu” şi de a împiedica desfăşurarea concertului dedicat veteranilor.
În acest sens, se scrie într-o declaraţie emisă de serviciul de presă al Ambasadei că: ”Ambasada Federaţiei Ruse califică aceste îndemnuri provocatoare drept o insultă la adresa milioanelor de victime care şi-au dat viaţa în numele Victoriei asupra fascismului. Asemenea afirmaţii sunt înjositoare pentru veteranii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, inclusiv şi pentru cei care locuiesc în Moldova, datorită cărora popoarele ţărilor noastre locuiesc în pace”
”Popoarele Rusiei, Moldovei şi altor state au luptat cot la cot împotriva fascismului în acel groaznic război. Dorinţa de a organiza o sărbătoare pentru scumpii noştri veterani este absolut justificată. Îndemnurile nesăbuite de a anula manifestaţiile dedicate acestei date importante sună, cel puţin, amoral şi cinic, iar încercările de a denigra paginile de glorie ale istoriei noastre comune nu contribuie la consolidarea societăţii moldoveneşti şi a încrederii între Rusia şi Moldova”, se mai precizează în document.