Proprietarul ASTRA Asigurări dă în judecată statul român pentru falimentarea intenţionată a companiei
alte articole
TNG, companie ce deţine deţine 99,7% din acţiunile Astra Asigurări, va da în judecată statul român la un tribunal internaţional de investiţii acuzând încălcarea drepturilor sale, în conformitate cu o serie de tratate bilaterale, a anunţat miercuri Alexander Adamescu, fiul proprietarului Astra, Dan Adamescu.
Potrivit TNG, statul român, prin Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi alte instituţii, a falimentat compania Astra.
"Singura şansă pentru a demonstra acest adevăr este un arbitraj în faţa unei Curţi de Arbitraj Internaţional, motiv pentru care TNG a transmis Guvernului României o notificare la mijlocul lunii decembrie 2015. Răspunsul a venit prompt: s-a construit un dosar penal împotriva Astra, care ignoră în totalitate datele reale şi pune vina în exclusivitate pe două persoane: Dan şi Alexander Adamescu”, susţine Alexander Adamescu într-un comunicat de presă citat de România Liberă.
Fiul proprietarului ASTRA mai aminteşte că a fost cerută public arestarea sa, după doi ani, în acelaşi dosar de corupţie deschis tatălui său, Dan Adamescu, dosar finalizat pe 8 mai anul acesta.
"Întrebarea este: se repetă acum un proces care s-a sfârşit de fapt? “Am devenit subit «pericol public» şi nu am voie să mă apăr tocmai când îndrăznim să cerem tragerea la răspundere a adevăraţilor vinovaţi ai falimentului Astra.”, se întreabă Adamescu junior.
Adamescu mai susţine că, la sfârşitul anului 2013, Astra a achiziţionat Axa România, achiziţia şi fuziunea ulterioară urmând să îmbunătăţească poziţia financiară a companiei Astra şi să consolideze poziţia de lider în piaţa de asigurări din România.
În scopul de a împiedica fuziunea, în februarie 2014, statul a plasat Astra Asigurări sub administrare specială, susţine Adamescu. Cu toate că Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat ulterior un plan de restructurare care includea fuziunea Axa, iar TNG a majorat capitalul Astra, aşa cum solicita ASF în luna octombrie 2014, statul român şi-a încălcat angajamentele.
“TNG a epuizat toate posibilităţile pentru a salva compania Astra. A injectat capital în companie, a propus planuri de redresare. Totul a fost în zadar, pentru că ASF ştia de la bun început că Astra trebuia să fie preluată ostil sau să dispară. Nu se doreşte aflarea adevărului în acest caz şi, din păcate, zeci de mii de români suferă ca urmare a distrugerii companiei Astra. Arestarea mea abuzivă are ca scop eliminarea oricărei opoziţii la doctrina oficială, la preluarea ostilă a activelor TNG şi a mărcii media România Liberă”, a declarat Alexander Adamescu.
Adamescu mai susţine că în pofida eforturilor TNG de a găsi o soluţie împreună cu statul, cu scopul de a-şi îndeplini planul de restructurare şi de a scoate Astra Asigurări de sub administrarea specială, autorităţile române au refuzat să-şi onoreze propriile angajamente şi astfel, în vara lui 2015, a fost împiedicată o nouă majorare de capital. Mai mult, statul a ridicat în cele din urmă licenţa companiei de asigurări în august 2015, forţând falimentul companiei Astra şi cerând, de asemenea, falimentul ziarului România liberă.
Mai mult, autorităţile române încearcă acum să dea vina, în întregime, pe membrii Consiliului de Supraveghere (non-executiv) al Astra şi îi acuză exclusiv pe acţionari ca fiind responsabili de falimentul companiei.
În acelaşi timp, statul român a luat hotărârea de a pune sechestru pe cele mai valoroase bunuri TNG, fără proces echitabil, în scopul exproprierii lor şi a cerut falimentul ziarului „România liberă, în scopul preluării lui, se mai arată în comunicat.
TNG estimează că pagubele se ridică la mai multe sute de milioane de euro, în compensaţie pentru falimentarea Astra şi sechestrarea mai multor active aparţinând TNG din România.
Amintim că Dan Adamescu a fost trimis în judecată în dosarul Astra fiind acuzat de spălare de bani, abuz în serviciu în formă calificată şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Adamescu a fost pus sub control judiciar, cauţiunea fiind stabilită la 40 de milioane de lei. De asemene, pe averea afaceristului a fost pus un sechestru de peste 850 de milioane de lei.