Procurorul general: Se va verifica dacă poliţiştii au respectat procedurile la domiciliul fostului premier Adrian Năstase

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
21.06.2012

Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat, joi, că va fi verificat dacă poliţiştii au respectat procedurile atunci când au mers la domiciliului fostului premier Adrian Năstase, dar a subliniat că, potrivit legii, Poliţia trebuie să pună deîndată în aplicare mandatul de executare a pedepsei.

Ea a arătat că Parchetul a aplicat o procedură standard în acest caz şi nu este prima dată când are loc un asemenea incident.

"S-a constituit o echipă operativă, coordonată de şeful Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului General, împreună cu experţi criminalişti din Poliţia Română. Au fost făcute primele cercetări şi au fost ridicate obiectele din acea cameră. Se continuă audierile, deoarece cercetarea la faţa locului s-a încheiat. Astăzi, o echipă de poliţişti s-a deplasat la spital pentru a ridica documentele medicale. Sunt în derulare audieri la Parchetul General pentru persoanele care fac parte din staff-ul medical", a adăugat procurorul general.

Kovesi a precizat, că, din verificările efectuate, a reieşit că Adrian Năstase avea dreptul să posede arma folosită în tentativa de suicid.

"Când DNA a început urmărirea penală, s-a formulat o adresă către Poliţia Română, prin care s-a adus la cunoştinţă că este începută urmărirea penală şi i s-au ridicat armele. Ulterior, legea a suferit modificări. Pentru situaţia în care era Adrian Năstase nu mai era necesar ca armele să fie ridicate de Poliţie, motiv pentru care Poliţia a dispus restituirea acestor arme. Vom verifica şi acest aspect, dacă s-a eliberat legal permisul de port-armă, modul în care au fost depozitate şi restituite armele", a afirmat procurorul general.

De asemenea, procurorul general a declarat că procurorul care a efectuat cercetarea în camera unde a avut loc tentativa de suicid a fostului premier Adrian Năstase a ridicat mai multe obiecte de la faţa locului, însă nu a găsit un bilet sau o scrisoare de adio.

"Procurorul care a efectuat cercetarea la faţa locului mi-a spus că a ridicat mai multe obiecte, dar nu a ridicat niciun fel de înscris. Ca atare, în posesia procurorului care a fost la faţa locului nu există niciun înscris, nicio scrisoare de adio, niciun bilet de acest fel. Cercetarea la faţa locului s-a efectuat doar în încăperea unde s-a produs incidentul şi această cercetare nu presupune o percheziţie în tot imobilul. Au fost prelevate doar probe care au legătură cu obiectul acestui dosar", a precizat Kovesi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor