Probleme legate de desfăşurarea unor trupe aeropurtate de elită pentru preluarea insulei Kharg
Un flux constant de ştiri continuă să indice o escaladare a tensiunilor în Iran şi în zona Golfului Persic, chiar dacă preşedintele Trump a făcut referire la un dialog pe canale neoficiale cu Teheranul, lucru pe care liderii iranieni l-au negat, notează ZeroHedge.
Presa americană a scris luni după-amiază că „Oficiali militari de rang înalt analizează posibilitatea desfăşurării unei brigăzi de luptă din Divizia 82 Aeropurtată a Armatei şi a unor elemente ale personalului de la cartierul general al diviziei pentru a sprijini operaţiunile militare americane în Iran, au declarat oficiali din domeniul apărării.”
O brigadă de luptă ar însemna aproximativ 3.000 de soldaţi de elită suplimentari, pe lângă miile de puşcaşi marini care se află în prezent încă în drum spre Iran, venind atât din Japonia, cât şi din San Diego. Se pare că primul grup de puşcaşi marini este aşteptat să sosească în regiunea Orientului Mijlociu vineri, ceea ce ar coincide cu pauza de cinci zile anunţată de preşedintele Trump în ceea ce priveşte atacurile asupra infrastructurii energetice.
Oficialii americani care au vorbit cu Times au clarificat că planificarea Diviziei Aeropurtate este doar atât – o fază pregătitoare care nu a fost ordonată oficial de Pentagon sau de CENTCOM.
Toate acestea vin pe fondul speculaţiilor că Trump ar putea ordona un fel de asalt şi preluare a Insulei Kharg:
O altă posibilitate luată în considerare, în cazul în care preşedintele Trump ar autoriza trupele americane să preia insula, este un atac al aproximativ 2.500 de soldaţi din Unitatea Expeditionară a 31-a a Infanteriei Marine, care se îndreaptă spre regiune.
Aerodromul de pe Insula Kharg a fost avariat de recentele raiduri aeriene americane, astfel încât foşti comandanţi americani au afirmat că este mai probabil să se trimită mai întâi puşcaşii marini, ai căror ingineri de luptă ar putea repara rapid aerodromurile şi alte infrastructuri aeroportuare. Odată ce aerodromul este reparat, Forţele Aeriene ar putea începe să transporte material şi provizii, precum şi trupe, dacă este necesar, cu avioane C-130.
În acest scenariu, este posibil ca trupele din Divizia 82 Aeropurtată să vină în sprijinul puşcaşilor marini. Avantajul utilizării paraşutiştilor este că aceştia pot ajunge peste noapte. Dezavantajul este că nu aduc echipament greu, cum ar fi vehicule blindate, care ar oferi protecţie în cazul unui contraatac al forţelor iraniene, au declarat actuali şi foşti oficiali.
Întreaga misiune propusă mai sus pare a fi o încercare riscantă, în ceea ce priveşte şansele de reuşită şi fără ca partea americană să sufere multe pierderi. Trupele aeropurtate ale Armatei pot fi desfăşurate rapid şi ar sprijini probabil un asalt mai amplu al puşcaşilor marini.
Insula Kharg se află, la urma urmei, la sute de kilometri adâncime în Golful Persic şi în strâmtoare, unde Iranul controlează linia de coastă şi poate trage asupra oricărei nave de acolo. Pentagonul a declarat că slăbeşte apărarea Iranului de-a lungul coastei, dar ceea ce se poate realiza doar cu puterea aeriană este limitat, potrivit majorităţii surselor. O inserţie aeriană sau cu elicopterul implică, de asemenea, riscuri enorme.
Publicaţia „realistă” condusă de Institutul Quincy, Responsible Statecraft, a mers până la a o numi o misiune sinucigaşă:
Insula Kharg se află pe harta planificatorilor Pentagonului de zeci de ani. Preşedintele Jimmy Carter a luat în calcul bombardarea sau capturarea acesteia în timpul crizei ostaticilor din Iran din 1979, dar a ezitat. Incredibil, în 1988, chiar Donald Trump a sugerat cucerirea insulei Kharg în timpul turneului de promovare a cărţii sale „Art of the Deal”.
Astăzi, Kharg pare să revină în prim-plan datorită lui Michael Rubin, cercetător la American Enterprise Institute şi fost oficial al Autorităţii Provizorii a Coaliţiei din Irak, care afirmă că cucerirea insulei Kharg este o „decizie evidentă” şi a propus operaţiunea oficialilor de la Casa Albă.
...Situaţia tactică este şi mai gravă. Pentru trupele care ar avea ghinionul să primească ordinul de a cuceri Kharg, operaţiunea s-ar situa undeva între o misiune sinucigaşă şi o criză de ostatici autoimpusă.
Având în vedere dimensiunea obiectivului (opt kilometri lungime), populaţia civilă numeroasă de acolo, necesitatea de a-l menţine sub control pe termen nelimitat şi lipsa elementului surpriză, SUA ar avea nevoie de mii de soldaţi pentru această misiune. Unităţile disponibile includ echipa de debarcare a batalionului de puşcaşi marini din cadrul MEU, care numără 1.200 de soldaţi, „brigada de intervenţie rapidă” a Diviziei 82 Aeropurtate (Divizia 82 tocmai a anulat manevrele programate, alimentând speculaţiile că s-ar putea îndrepta spre Orientul Mijlociu), Regimentul 75 Ranger şi alte unităţi cu mobilizare rapidă, sau chiar batalioane ale Armatei regulate deja dislocate în Kuweit. În teorie, Trump are la dispoziţie peste 10.000 de soldaţi în următoarele săptămâni, deşi nu a existat (încă) nicio discuţie publică privind trimiterea unei forţe atât de mari.
Chiar dacă SUA ar cuceri Kharg, acest lucru ar ridica imediat următoarea problemă: „ce urmează?”. SUA ar trebui să o menţină sub control, poate în aşteptarea unei capitulări politice din partea Teheranului, care este puţin probabil să aibă loc.
Apărarea pe termen nelimitat a unei insule strategice situate atât de adânc în curtea şi teritoriul Iranului, cu toate provocările logistice pe care le implică, ar prezenta o serie de provocări cu totul noi.
