Privilegiile 'vedetelor' de la Pentagon

Când Jill Kelley organiza petreceri în vila sa din Tampa, personajele vedetă veneau însoţite de o escortă de 28 de poliţişti pe motocicletă. Este vorba de nimeni altul decât de general David Petraeus, fostul şef al CIA care a fost nevoit să demisioneze în urma unui scandal sexual în care este implică însăşi Kelley dar cu un alt general, John Allen, şeful trupelor aliate ale NATO din Afganistan.
(photos.com)
Epoch Times România
21.11.2012

Când Jill Kelley organiza petreceri în vila sa din Tampa, personajele vedetă veneau însoţite de o escortă de 28 de poliţişti pe motocicletă. Este vorba de nimeni altul decât de general David Petraeus, fostul şef al CIA care a fost nevoit să demisioneze în urma unui scandal sexual în care este implică însăşi Kelley dar cu un alt general, John Allen, şeful trupelor aliate ale NATO din Afganistan. 'Cazul Petraeus' a scos la iveală unul din secretele strategice cele mai bine păstrate ale forţelor armate americane: privilegiile regale ale comandanţilor, notează miercuri ziarul El Mundo.

Vedetele Pentagonului duc un stil de viaţă demn de Hollywood, potrivit unui articol publicat de ziarul The Washington Post. Şi chiar mai luxos: este adevărat că marii generali nu au la dispoziţie jet-uri private, ci avioane de mare capacitate C-40 transformate în centre de comandă, sau hoteluri zburătoare, dotate cu dormitoare de lux. Ei sunt cei care comandă în avion.

A fost cazul generalului William Ward, şeful comandamentului african, sub a cărui responsabilitate se află trupele desfăşurate în conflictele din Mali, Libia şi Somalia. Ward a fost supus unei investigaţii anul acesta după ce s-a aflat că avionul său a făcut o escală în Bermude, în nordul Caraibilor, unde el şi soţia lui au petrecut o noapte la un hotel care a costat contribuabilul american 750 de dolari. Nu a fost singurul exces al lui Ward. Generalul era escortat de cinci maşini când circula la Washington şi punea maşinile oficiale la dispoziţia soţiei pentru a merge la cumpărături sau la spa.

Cazul generalului Ward poate semăna cu cel al unui europarlamentar, membru al Congresului, sau al unui director de bancă. Însă mulţi din colegii săi - generali de cinci stele, cel mai înalt rang în armata SUA - duc un stil de viaţă similar. Comandantul şef al NATO, James Stavridis, s-a dus cu un avion al armatei la o degustare de vinuri în Bourgogne, sub pretextul că leagă relaţii cu lideri militari şi oameni de afaceri francezi. El a fost declarat nevinovat pentru deturnare de fonduri, dar ministrul apărării, Leon Panetta, a spus că va pierde o medalie pentru această 'incursiune' franceză.

Panetta şi predecesorul său, Robert Gates, au fost primii care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de aceste privilegii. În vremuri de austeritate, această risipă este greu de justificat şi deschide calea unei reduceri a cheltuielilor revendicată politic.

Gates, care a făcut din moderaţia sa o trăsătura definitorie a gestionării sale în timpul lui George W. Bush şi Barack Obama, a reapărut zilele acestea pentru a povesti cum îşi încălzea cina la cuptorul cu microunde acasă, în timp ce vecinul său de alături, amiralul Mike Mullen, avea propriul bucătar. Gates nu avea nici măcar pe cineva care să-i strângă frunzele uscate din grădină, aşa că a optat pentru a le arunca discret în curtea lui Mullen, care avea la dispoziţie grădinari militari.

Un general de patru stele câştigă 141.000 de euro pe an. O sumă ceva mai mică decât cea câştigată de ministrul Trezoreriei, de exemplu. Dar odată trecuţi în rezervă, foştii comandanţi îşi dublează veniturile lucrând în sectorul privat pentru diferite 'lobby-uri'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor