Prinţul Paul nu va fi extrădat în România. Un judecător din Malta a refuzat cererea autorităţilor române

Paul de Romania (Facebook)
Ana Ion
20.05.2024

Prinţul Paul nu va fi extrădat în România, sau cel puţin nu deocamdată. Un judecător din Malta a respins, luni, cererea de a extrădarea a acestuia.

Magistratul Leonard Caruana a declarat că există „un risc real” ca prinţul să sufere o încălcare a drepturilor sale fundamentale dacă ar fi trimis înapoi în România.

Paul-Philippe, în vârstă de 75 de ani, a fugit din România în 2020 când a fost condamnat la aproape 3,5 ani de închisoare pentru corupţie legată de retrocedarea ilegală a imobilelor din apropierea Bucureştiului, asupra cărora a pretins în mod fals proprietatea (dosarul Ferma Băneasa), scrie Times of Malta.

În iunie 2022, a fost reţinut la Paris, dar o Curte de Apel a refuzat să-l extrădeze în România.

Paul-Philippe locuieşte în Italia, dar a ajuns în Malta luna trecută, la o conferinţă, şi a fost reţinut în baza unui mandat european de arestare.

Magistratul Caruana a concluzionat că, pe baza tuturor probelor prezentate, în cazul în care mandatul european de arestare ar fi executat, există un „risc real” ca acesta să aibă ca rezultat încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanei căutate.

Instanţa a refuzat astfel să execute mandatul.

Al României va rămâne însă în arest timp de trei zile până când procurorul general va decide dacă va contesta sau nu decizia.

Avocatul apărării Jason Azzopardi a indicat că probabil va exista o cerere scrisă de eliberare pe cauţiune până la expirarea acestui termen de apel.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor