Primarul PSD Robert Negoiţă pariază pe alegeri anticipate: "În proporţie de 80%"

Robert Negoiţă (Epoch Times România)
D.B.
10.09.2026
Robert Negoiţă (Epoch Times România)
D.B.
10.09.2026

Primarul PSD al Sectorului 3, Robert Negoiţă, crede că România se îndreaptă spre alegeri parlamentare anticipate şi estimează la 80% probabilitatea ca acest scenariu să se concretizeze, în condiţiile în care nu vede, în actuala conjunctură politică, posibilitatea formării unei majorităţi pentru un nou guvern.

Într-un interviu acordat miercuri seară B1TV, Negoiţă a vorbit şi despre varianta Luca Niculescu pentru funcţia de premier. Edilul PSD a avut cuvinte de apreciere la adresa acestuia, pe care l-a descris drept „un om elegant, decent, diplomat de carieră”, dar s-a arătat sceptic în privinţa şanselor ca în jurul său să se formeze o majoritate parlamentară.

În opinia lui Robert Negoiţă, dacă partidele nu reuşesc să găsească o formulă de guvernare, soluţia firească este întoarcerea la vot.

„Hai să ne întoarcem la popor. Să vedem românii ce vor”, a afirmat acesta.

Edilul a respins şi speculaţiile potrivit cărora preşedintele Nicuşor Dan s-ar opune alegerilor anticipate pentru a proteja PSD de un posibil rezultat slab. Negoiţă a remarcat că partidul său „nu stă foarte bine” în sondaje şi a spus că nu vede ce demers al şefului statului ar fi favorizat PSD.

Întrebat despre perspectiva ca Sorin Grindeanu să ajungă premier şi despre costurile electorale pe care le-ar putea avea eventualele măsuri de austeritate, Robert Negoiţă a susţinut că românii pot accepta inclusiv măsuri dificile dacă necesitatea lor este explicată transparent, iar acestea sunt coerente.

Edilul PSD a atras atenţia însă că efortul trebuie distribuit echitabil — „când strângem cureau o strângem toţi” — şi a avertizat asupra riscurilor generate de menţinerea unui deficit de 9-10%.

Dialogul dintre B1TV şi Robert Negoiţă

B1TV: O să începem cu temele politice, pentru că astea ard, dar o să vă întreb şi în legătură cu ce se întâmplă în Sectorul 3. Cum vedeţi negocierile astea pentru guvern şi cum credeţi că s-a ajuns la soluţia asta Luca Niculescu? Sunteţi de acord cu un premier Luca Niculescu?

Robert Negoiţă: Îl cunosc pe domnul Niculescu. Este un om elegant, decent, diplomat de carieră, cu experienţă şi în jurnalism, pe comunicare, ceea ce nu e puţin lucru. Doamne ajută să vedem dacă face majoritatea.

Nu am mari speranţe, nu cred că pe conjunctura asta se va ajunge la o majoritate. Şi cred, eu cred, în proporţie de 80%, eu zic că vom avea alegere anticipate. Da? Şi cum ar ieşi PSD la o alegere anticipate? Cum vor vota românii, aşa va ieşi şi PSD şi celelalte partide.

Dar până la urmă, atunci când nu există o formulă de continuare, conform Constituţiei şi conform regulii de bun simţ, este hai să ne întoarcem la popor. Să vedem românii ce vor. Şi felul în care se vor exprima românii la urme, aşa va fi să fie foarte probabil patru ani.

Să sperăm că se va face o majoritate stabilă şi cu rezultate bune. Că avem nevoie de o guvernare bună, de oameni corecţi, de oameni competenţi.

B1TV: Dar de ce credeţi că totuşi preşedintele Nicuşor Dan refuză această variantă cu alegere anticipate? Mulţi susţin chiar că tocmai pentru a proteja PSD, ca să nu obţină un scor mai mic decât la vechile alegeri. Ce ziceţi?

Robert Negoiţă: Asta cu preşedintele Nicuşor Dan care protejează PSD-ul... Bine, de speculaţii e loc să speculăm orice. Adică orice e cu limită. Nu şi partea asta de speculaţii.

Am mai auzit astfel de poveşti. Din ce văd în sondaje, PSD nu stă foarte bine. Aşa că nu văd concret cum a ajutat preşedintele, cum a ajutat PSD.

Care e demersul care a favorizat sau care a ajutat PSD-ul? Că de la mine nu se vede. Aşa de vorbit unii şi alţii...

B1TV: De exemplu, dacă l-ar nominaliza pe domnul Sorin Grindeanu, ar fi o problemă? S-ar eroda înaintea alegerilor din 2028?

Robert Negoiţă: Depinde ce face. Dar având în vedere contextul economic, ce soluţii ar avea? Să nu taie? Eu am văzut în România politicieni care au câştigat tăind.

Cu condiţia că o face într-un mod transparent, oamenii înţeleg ce se întâmplă acolo, necesitatea demersului şi care sunt obiectivele. Nu vreau să dau exemple, că nu îmi face plăcere neapărat. Dar, din propria mea experienţă, am văzut că românii în general, în majoritate, că aici discutăm totuşi majoritatea importantă, atunci când li se explică şi reuşesc să înţeleagă, susţin nişte demersuri care ajută România.

Că de altfel am văzut şi situaţii cu politicieni iresponsabili, care au dat cu pomeni şi ... care nu au câştigat.

B1TV: Deci au dat şi cu pomenile şi tot au pierdut alegerile. S-a întâmplat, da. Da, şi nu în istoria foarte depărtată a ţării noastre.

Robert Negoiţă: Deci, iarăşi, am văzut oameni care încă au nivel ridicat de simpatie în societate, oameni care au tăiat şi au tăiat grav. Dar, atunci, repet, foarte important cum se comunică şi foarte important măsurile să aibă o anumită coerenţă.

Mă, când strângem cureau o strângem toţi. De ce? Că e o situaţie complicată, aia, am ajuns aici, putem să facem lecţie de istorie. E important să nu repetăm greşelile, dar e mult mai important să depăşim perioada şi să ne ducem pe o zonă sustenabilă.

Pentru că, altfel, cu deficitul ăla de 9-10%, cine te creditează pe termeni mediu şi lung? Adică, tu vrei, dar nu mai vine nimeni să-ţi dea bani împrumut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos