Primarul Mihai Chirica, inculpat într-un dosar DIICOT privind concesiunea unui teren [surse]

Mihai Chirica
Mihai Chirica (Screenshot)

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, împreună cu city-managerul oraşului, Gabriel Harabagiu, au fost puşi sub acuzare într-un dosar al DIICOT în care sunt inculpaţi atât angajaţi din cadrul Primăriei cât şi patronul unui ziar local, avocaţi şi notari, a transmis Radio Europa Liberă, citând surse judiciare.

Chirica este acuzat că nu a sesizat organele judiciare cu toate că ştia de săvârşirea unei infracţiuni. Astfel, primarul Iaşului are calitatea de inculpat într-un dosar privind concesiunea unui teren al primăriei în cartierul Sărărie. Pe terenul respectiv, familia Asimionesei – cunoscută pentru publicaţia controversată BZI, dar şi pentru apropierea de Chirica, ar fi construit un bloc, deşi se angajase prin contract să construiască o pensiune.

Surse judiciare au precizat că, „la jumătatea anului 2016”, Violeta şi Claudiu Asimionesei, sprijiniţi de alte persoane, au constituit un grup infracţional ce a fost sprijinit ulterior şi de fostul viceprimar Gabriel Harabagiu şi fostul arhitect-şef Alexandru Mustiaţă.

Scopul acelui grup a fost de „a induce şi menţine în eroare Primăria municipiului Iaşi, prin introducerea în circuitul documentelor a unor contracte de cesiune false, cu ajutorul cărora au fost obţinute avize şi autorizaţii de construcţie”.

Beneficiarii afacerii presupus ilegale ar fi fost Violeta şi Claudiu Asimionesei, care au obţinut astfel un teren ce aparţine Primăriei Iaşi pe care a fost construit un bloc de locuinţe. Imobilul rezidenţial a fost ridicat în condiţiile în care autorizaţia de construire a fost emisă pentru edificarea unei pensiuni, şi nu a unui bloc, au mai arătat sursele.

„Activitatea infracţională a fost posibilă prin acordarea sprijinului de specialitate de către avocaţi, notari şi funcţionari publici din cadrul unei instituţii publice”, a precizat DIICOT.

Articolul complet aici.

Reamintim că, luni, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism au descins la Primăria Municipiului Iaşi pentru a ridica mai multe documente. Informaţia a fost confirmată de primarul Mihai Chirica. Acesta afirmase iniţial că oamenii legii ridică dosare cu documente ce vizează un contract de asociere din anul 2005:

"Nu sunt descinderi. Vor să ridice nişte documente, pe care noi le-am trimis spre informare Parchetului, referitor la un contract de asociere în participaţiune din 2005. Au venit să îşi ia documentele. Mai există în momentul de faţă un pachet de documente trimise la ei. Probabil că bănuiţi despre ce zonă vorbim. Noi am sesizat instituţiile statului şi cred că am făcut bine".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne