Primarul din Năvodari, arestat preventiv 29 de zile, pentru dare de mită
alte articole
Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile joi seară, în dosarul în care este acuzat de dare de mită.
Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor anticorupţie şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Nicolae Matei, iar decizia poate fi contestată de primarul din Năvodari la Curtea de Apel Bucureşti.
Primarul din Năvodari este acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)că, în perioada iunie-octombrie 2012, i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în acestea, considerând că sunt "abuzive, nejustificate şi motivate politic".
Edilul Nicolae Matei i-ar fi promis ofiţerului de poliţie o recompensă, "materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie 2012, a doua loturi de teren situate în Năvodari", relevă un comunicat de presă al DNA.
"Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de aceşti intermediari. Conform contractelor, preţul acestor terenuri este de 59.000 de lei", a mai precizat DNA.
Nicolae Matei este membru al PSD şi primar al oraşului Năvodari din 2008.