Primăria Chişinău a aprobat Politica Antifraudă şi Anticorupţie
alte articole
În următoarele două săptămâni, Primăria Chişinău va deschide un număr de telefon de încredere, dar şi o cutie poştală specială prin intermediul căreia cetăţenii vor putea sesiza conducerea Primăriei despre cazurile de corupţie din administraţie.
Iniţiativa vine din partea primarului general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, care a semnat o dispoziţie de aprobare a Politicii Antifraudă şi Anticorupţie.
Acest document are scopul de a crea un mediu instituţional intern care să contribuie la combaterea fraudei şi a corupţiei în cadrul administraţiei publice locale.
Precizăm că edilul capitalei a declarat în repetate rânduri că nu va tolera corupţia în cadrul instituţiei pe care o conduce.
Însă corupţia înfloreşte în Moldova, în ciuda reformelor menite să distrugă acest flagel. Potrivit unui raport prezentat de Centrul Anticorupţie, cele mai afectate de corupţie sunt primăriile, urmate de Ministerul de Interne şi angajaţii din domeniul sănătăţii. Dacă în 2009 pe numele persoanelor cu funcţii de răspundere din aceste instituţii au fost deschise 29 de cauze penale, în 2010 şi 2011 numărul acestora a depăşit cifra de 40.
Totuşi, primăria Capitalei nu se consideră cea mai coruptă instituţie. Mai mult, reprezentanţii acesteia susţin că numărul mare de dosare intentate pe numele funcţionarilor din Primărie s-ar datora primarului Dorin Chirtoacă.