Prigoană: Concursul de proiecte lansat în Capitală nu este unul politic

Epoch Times România
11.04.2012

Candidatul PDL la Primăria Capitalei, deputatul Silviu Prigoană, a declarat, miercuri, la lansarea competiţiei "Ai un proiect! Noi avem soluţia", că prin această campanie iniţiată de democrat-liberalii bucureşteni se doreşte continuarea consultării societăţii civile.

"Vreau să subliniez că acest proiect nu este un act politic. Din câte ştiţi, din declaraţiile mele de până acum, eu încerc să am o legătură strânsă cu societatea civilă, ţin în continuare legătura cu ONG-uri, sindicate, pentru că, din punctul meu de vedere, Bucureştiul e al bucureştenilor şi e foarte important să se întâmple lucrurile pe care şi le doresc. Acesta a fost şi motivul pentru care am lansat acest concurs de proiecte.(...) Ca parte de finanţare, proiectele respective vor fi corelate cu bugetele actuale şi viitoare ale Primăriei Capitalei", a declarat Silviu Prigoană.

El mai spus că în continuare trebuie avut grijă cu bugetul Capitalei pentru că s-au început foarte multe lucrări care au fost "conservate sau abandonate"."Trebuie găsit un concept pentru finalizarea tuturor lucrărilor începute pentru ca şi Bucureştiul să fie, până la urmă o capitală europeană unde cetăţenii şi turiştii să se simtă bine, să aibă motiv ca să ne viziteze ţara şi, implicit, bugetele să crească", a declarat candidatul PDL la Bucureşti.

Silviu Prigoană a precizat că termenii şi condiţiile competiţiei vor putea fi găsite pe site-ul organizaţiei, respectiv "PDLBucureşti.ro".

La rândul său, democrat-liberalul Liviu Negoiţă, candidat pentru un nou mandat la primăria Sectorului 3, a declarat că prin acest proiect se continuă o tradiţie care a fost începută mai demult de democrat-liberali în ceea ce priveşte consultarea cetăţenilor Capitalei.

El a reamintit campaniile de pe vremea când PSD "domina Consiliul general", intitulate "DA pentru Bucureşti", campanii care au vizat, între altele, teme precum contorizarea blocurilor sau pasajul Basarab.

Deputatul Theodor Paleologu, candidat PDL la Primăria Sectorului 1, a declarat că în viziunea acest proiect ar trebui continuat prin consultarea periodică a cetăţenilor Capitalei.

"Oamenii au nevoie să fie ascultaţi.(...)De aici trebuie început, de la consultare şi dacă vrem să facem un oraş, trebuie să fie un oraş modern, un oraş prietenos în care să-ţi placă să trăieşti, un oraş pentru oameni, nu pentru maşini sau pentru multinaţionale. Sigur că şi acestea sunt foarte importante, dar accentul trebuie pus pe oameni şi ce îşi doresc aceştia.(...)Filozofia mea în ceea ce priveşte administrarea unei comunităţi este aceea de Primărie-companie de servicii pentru cetăţean.(...)Nu-l văd pe primar ca pe primul din comunitate, cum poate văd mulţi acest lucru, stăpânirea cu care ne-am obişnuit", a declarat Theodor Paleologu.

Cristian Poteraş, primarul democrat-liberal al Sectorului 6 şi candidat pentru un nou mandat de primar de sector, a afirmat, la rândul său, că proiectul lansat de PDL Bucureşti vine să continue o serie de proiecte lansate inclusiv la nivelul Sectorului pe care-l administrează, proiecte născute din dorinţele oamenilor, cum ar fi magistrala de metrou care va lega Drumul Taberei de centrul Capitalei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor